În această iarnă, bucureștenii din multe zone pare că s-au întors în timp, la anii când soluția pentru problema agentului termic mai mult absent era… un pulovăr în plus. Banii pentru căldură și apă caldă sunt plătiți, însă ce vine pe țeavă este departe de așteptări și de confortul unei capitale europene în 2026. Cauza principală? Starea deplorabilă a infrastructurii, care pe de o parte favorizează frecvente avarii, iar pe de alta micșorează simțitor temperatura agentului termic pe drumul de la sursă la beneficiar.
Dacă simți că ai calorifere doar cu rol decorativ, iar la robinet curge apă caldă doar în teorie, trrebuie să știi că poți să recuperezi, măcar în parte, banii dați pe serviciile de care nu ai beneficiat la parametrii stipulați în contract.
În Capitală, agentul termic este furnizat de compania municipală Termoenergetica, în baza contractelor încheiate cu asociațiile de proprietari. În respectivele contracte scrie clar ce parametri trebuie să aibă apa caldă și căldura ajunsă la bucureșteni.
Astfel, pentru apa caldă, furnizorul trebuie să asigure, la punctul de separare:
La capitolul încălzire, compania este obligată ”să asigure temperatura agentului termic (…) conform diagramei de reglaj”. Asta înseamnă că există o curbă oficială care stabilește cât de fierbinte trebuie să fie apa din sistem, în funcție de temperatura de afară, scrie spotmedia. Dacă respectiva curbă nu este respectată, în apartamente se face mai frig decât ar trebui, iar locatarii sunt îndreptățiți să ceară și să obțină mai mult decât explicații.
Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, explică ce poți face când primești apă caldă și căldură sub termenii din contract și cum îți poți recupera banii.
Primul pas este o sesizare individuală către Termoenergetica, la numărul 0800.820.002. Dacă problema nu se rezolvă rapid, se impune acțiunea la nivelul de bloc.
Câtă vreme asociația de proprietari are contract cu Termoenergetica, tot asociația poate declanșa demersuri cu șanse de reușită.
Citește și Cât câștigă un agent de penitenciar. Suma pe care o primește în fiecare lună
1.Reducerea facturii
”Prima este să solicităm – ca asociație de proprietari – o reducere a valorii facturii. Este importantă această abordare. Pentru că noi, consumatorii, plătim pentru a primi ceea ce am solicitat contractual: căldură și apă caldă. Iar, în cazul în care nu am primit ceea ce este menționat în contract, putem înainta o solicitare pentru recalcularea facturii pe luna în care s-au înregistrat problemele”, spune Dumitru Chisăliță.
Termoenergetica și-a întocmit, încă din 2020, o procedură operațională de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică în care sunt prevăzute mecanismele și formulele de calcul pentru reducerea facturii, în caz de furnizare sub parametri. Suma obținută prin recalculare poate fi scăzută din consumul lunii curente sau a celei care urmează.
2.Despăgubiri pentru cheltuieli suplimentare
Dacă ai fost nevoit să folosești alte surse de încălzire, poți cere recuperarea banilor cheltuiți în plus.
”A doua direcție: să solicităm despăgubiri pentru prejudiciile care ne-au fost aduse. Ce înseamnă, în acest caz, prejudiciu? Înseamnă că eu-consumator – neprimind energia termică pe care am contractat-o – am fost nevoit să apelez la o altă formă de a mă încălzi. Să zicem că am utilizat radiatoare electrice. În acest caz, mă pot îndrepta către operator să solicit suma suplimentar achitată ca urmare a folosirii radiatoarelor. Prezint o factură de energie electrică și arăt că – în comparație cu luni precedente – am plătit mai mult”, explică președintele AEI.
3.Penalități pentru disconfortul creat, în funcție de durata și gravitatea disconfortului, pot fi cerute și penalități
”În contract există și aceste compensații care pot fi solicitate din partea operatorului. Și ca atare pot – pe lângă recalcularea facturii – să solicit penalitățile pe care le consider optime, ținând cont de prevederile contractuale”, precizează Chisăliță.