Amenzi 2026. Cât te costă să circuli cu ITP expirat. În unele cazuri, vei scoate din buzunar aproape 9.000 de lei!

Șoferii nu au voie să circule dacă ITP (inspecția tehnică periodică a mașinii) a expirat. Sancțiunile sunt severe pentru această contravenție și se vor înăspri și mai mult anul acesta, odată cu majorarea salariului minim.
Irina Dumitrescu
27 ian. 2026, 22:53
Amenzi 2026. Cât te costă să circuli cu ITP expirat. În unele cazuri, vei scoate din buzunar aproape 9.000 de lei!

Atenție, șoferi! Poliția nu acordă niciun fel de clemență pentru cei care conduc un vehicul fără ITP valabil. Iar de la 1 iulie, amenzile pentru această contravenție vor crește, în condițiile majorării salariului minim la 4.325 de lei.

Creșterea salariului minim urcă automat și punctul de amendă, care se va majora, la jumătatea anului, de la 202,5 lei la 216,25 lei.

Cât scoți din buzunar în 2026 dacă circuli cu ITP expirat

Pentru ITP expirat, un șofer primește, practic, o dublă sancțiune. Prima vizează conducerea unui vehicul fără inspecție tehnică, iar a doua, circulația cu un vehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată automat (efect juridic ce intervine imediat ce ITP-ul expiră). Ambele fapte se sancționează cu puncte-amendă din clasa a IV-a (între 9 și 20 de puncte), scrie adevarul.

În prezent, valoarea punctului de amendă este calculată la 5 la sută din salariul minim de 4.050 lei:

  • amenda minimă (9 puncte): 1.822,5 lei
  • amenda maximă (20 puncte): 4.050 lei
  • total maxim cumulat (două sancțiuni): 8.100 lei

Citește și Cum s-a produs, de fapt, accidentul teribil cu șapte morți și 3 răniți din Timiș. Detaliul care schimbă cursul anchetei: „Se vedea clar că nu avea nicio șansă”

De la 1 iulie 2026, grilele de sancțiuni ar urma să se modifice după cum urmează:

  • amenda minimă (9 puncte): 1.946,25 lei
  • amenda maximă (20 puncte): 4.325 lei
  • total maxim cumulat (două sancțiuni): 8.650 lei

Asta înseamnă că șoferii, de la jumătatea anului, riscă să scoată din buzunar aproape 9.000 de lei dacă circulă cu ITP expirat!

Pe lângă amenzile consistente pe care aplică, Poliția reține, pe loc, certificatul de înmatriculare și plăcuțele mașinii. Singura modalitate de a deplasa vehiculul către o stație ITP va fi pe platformă, deoarece dovada înlocuitoare eliberată nu oferă drept de circulație, mai notează sursa citată.

Cât costă să faci ITP în 2026

Costul ITP,  considerabil mai mic decât amenzile, diferă în funcție de loc și de combustibilul utilizat de vehicul. Iată care sunt, în medie, tarifele practicate de stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice:

  • motociclete și mopede: 100 – 150 lei
  • autoturisme benzină/hibrid: 150 – 200 lei
  • autoturisme Diesel: 200 – 250 lei
  • vehicule 4×4 sau Utilitare (

Inspecția poate fi făcută în orice stație acreditată de Registrul Auto Român (RAR), unde trebuie prezentate următoarele documente:

  • certificatul de înmatriculare (talonul) în original
  • cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) în original (sau copie legalizată/cu ștampila băncii pentru vehicule în leasing)
  • asigurarea RCA valabilă
  • actul de identitate al persoanei care prezintă vehiculul (nu este obligatoriu să fie proprietarul)

ITP se face anual pentru vehiculele mai vechi de 12 ani, la doi ani pentru cele între 3 și 12 ani și o dată la fiecare trei ani pentru cele noi.

Citește și E lege! Cum poți primi înapoi banii dați pe căldura și apa caldă care, de fapt, n-au ajuns în casa ta

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Belești stelele, CNN! Antena are naționala, dar și-a dat cel mai mare autogol!” Daniel Șendre, opinie dură după ce Pro TV a fost înjurat la o petrecere a rivalilor
Capital.ro
Noi taxe pentru accesul în Capitală. Tarifele ajung la peste 31.000 de lei pe lună. Cine va plăti
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru luna octombrie. Când scad temperaturile și unde pot apărea primele ninsori
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Călin Georgescu primește o nouă lovitură. Din arest, ajunge în închisoare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte