Clipe de groază pentru un pompier din județul Brașov. A fost trimis să intervină în accidentul în care îi murea copilul

O operațiune de salvare ce părea ca oricare alta i-a sfâșiat sufletul unui pompier din județul Brașov. Accidentul la care fusese trimis s-a dovedit a fi cel în care îi murea propriul copil. Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
Loredana Brumă
28 ian. 2026, 11:01
Clipe de groază pentru un pompier din județul Brașov. A fost trimis să intervină în accidentul în care îi murea copilul

Clipe de groază pentru un pompier din județul Brașov. Bărbatul a fost solicitat să intervină într-un accident grav ce se petrecuse în localitatea Poiana Mărului. Când a plecat la intervenție nu credea că acela va fi ultimul moment în care își va ține în brațe fiica de 14 ani.

Clipe de groază pentru un pompier din Brașov. Fiica de 14 ani a murit sub privirile sale

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs după ce un șofer în vârstă de 38 de ani a pierdut controlul voanului și s-a răsturnat pe marginea drumului. În urma impactului, copila de 14 ani care se afla pe scaunul din dreapta a suferit răni grave. Din păcate, medicii sosiți la locul accidentul nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Citește și Accident grav soldat cu un mort și șase răniți, în Buzău, după ce o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit. Victimele au între 19 și 50 de ani

”Din primele date, conducătorul unui autoturism, un bărbat de 38 de ani, care se afla la volanul autoturismului, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, în condiţii ce urmează a fi lămurite în cadrul anchetei, împrejurare în care vehiculul a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat. În urma incidentului, pasagerul aflat pe locul din dreapta faţă, respectiv o fată de 14 ani, a suferit leziuni grave, în urma cărora personalul medical sosit la faţa locului a declarat decesul”, au transmis, luni, reprezentanţii IPJ Braşov.

Copila care a murit s-a dovedit că era chiar fiica unui pompier solicitat să intervină la locul accidentului. Reprezentanții Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) au transmis im mesaj de condoleanțe.

”Sunt misiuni care salvează vieți și sunt misiuni care îți schimbă viața pentru totdeauna. Există intervenții pentru care nu suntem niciodată pregătiți.

Acelea în care răspundem apelului datoriei fără să știm că misiunea poate deveni cea mai dureroasă din viața noastră.
Așa a fost și acum. La locul accidentului, dincolo de uniformă și proceduri, s-a aflat un tată care își pierdea fiica de doar 14 ani. Este o suferință care depășește cuvintele și orice formă de înțelegere. O durere care rămâne dincolo de intervenții, rapoarte și timp.

Citește și Cum s-a produs, de fapt, accidentul teribil cu șapte morți și 3 răniți din Timiș. Detaliul care schimbă cursul anchetei: „Se vedea clar că nu avea nicio șansă”

Toți cei din Ministerul Afacerilor Interne suntem alături de colegul nostru și de familia sa. Transmitem sincere condoleanțe, întreaga noastră solidaritate și susținerea pentru depășirea acestui moment extrem de greu”, au transmis reprezentanții DSU.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT