Toto Dumitrescu rămâne sub control judiciar după accidentul din zona Primăverii

Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a scăpat de arest, dar rămâne sub control judiciar. Tânărul a fost implicat într-un accident rutier în zona Primăverii, a fugit de la locul incidentului și a fost ulterior ridicat de polițiști din locuința unei cunoștințe. În urma verificărilor la INML, rezultatul testelor avea să scoată la iveală faptul că fiul lui Ilie Dumitrescu era drogat.
Filip Stan
28 ian. 2026, 14:04
Toto Dumitrescu rămâne sub control judiciar după accidentul din zona Primăverii
Toto Dumitrescu a ajuns la Judecătoria Sectorului 1. Procurorii cer arest preventiv de 30 de zile. Surse: analizele IML confirmă cocaina în sânge şi în urină

După ce a scăpat de arestul la domiciliu la finalul anului trecut, Toto Dumitrescu rămâne sub control judiciar după accidentul rutier din zona Primăverii, în care a fost implicat anul trecut. Pe 6 noiembrie, instanța a respins propunerea de prelungire a arestului la domiciliu și a dispus măsura controlului judiciar. Recent, judecătorii au menținut controlul judiciar până pe 1 martie, ca măsură preventivă în dosarul în care este cercetat pentru fapte legate de producerea accidentului, părăsirea locului faptei și conducere sub influența substanțelor psihoactive.

„În temeiul art. …. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Dumitrescu-Badea Ilie, … , prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 București din data de 06.11.2025, dispusă în dosarul nr. …. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestația se depune la Judecătoria Sectorului 1 București. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția inculpatului și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 30.12.2025”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Citește și: Toto Dumitrescu, despre fuga de la locul accidentului. „Un gest lipsit de moralitate”

 

Ce măsuri va fi obligat să respecte Toto Dumitrescu

Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu nu are voie să părăsească țara fără aprobarea instanței, trebuie să se prezinte la poliție sau la instanță ori de câte ori este chemat, nu are voie să ia legătura cu anumite persoane implicate în dosar și să respecte alte restricții stabilite de judecător.

În timpul audierilor, Toto Dumitrescu a afirmat că nu ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive, ci că ar fi consumat substanțe interzise doar după accident.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT