Vicepremierul Oana Gheorghiu anunţă restructurări la cel puţin trei mari companii de stat

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că există un jalon PNRR până pe 31 august pentru realizarea planurilor de restructurare pentru cel puţin trei companii de stat.
Viorel Dobran
29 ian. 2026, 14:01
Vicepremierul Oana Gheorghiu anunţă restructurări la cel puţin trei mari companii de stat

Oana Gheorghiu susţine că jalonul PNRR ne obligă, până pe 31 august, la restructurarea a cel puțin trei companii de stat.  Vicepremierul a explicat că se încearcă scoaterea statului din managementul companiilor, pentru că nu acesta este rolul statului. Gheorghiu a adăugat că miniştrii nu vor mai putea suna la compania de stat şi să dea indicaţii privind achiziţiile sau angajările.

Oana Gheorghiu a declarat, marţi, la Europa Liberă România, că sunt două jaloane mari din PNRR în privinţa companiilor de stat.  ”Avem două mari jaloane în PNRR, pe de o parte, închiderea interimatelor în consiliile de administraţie ale companiilor de stat. Asta este un jalon, 31 martie, la care se lucrează intens. Aici e nevoie de munca ministerelor pentru că ministerele sunt cele care declanşează procedurile de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie împreună cu AMEPIP şi suntem în acest proces, susţinem cu tot ce putem şi monitorizăm procesul”, a afirmat Oana Gheorghiu.

Cartea electronică de identitate, schimbată radical în 2026. Buletinul cu CIP va include şi diplomele de studii

Ea a menţionat că celălalt jalon se referă la restructurarea a cel puţin trei companii de stat.  ”Celălalt jalon este 31 august, planuri de restructurare pentru cel puţin trei companii de stat. Iniţial în PNRR se urmărea listarea la bursă a trei companii. Nu mai e posibil. Termenul e foarte scurt, toată lumea ştie că o listare necesită cel puţin doi ani, să pregăteşti compania, să o faci atractivă pentru investitori astfel încât listarea să fie de succes. Aşa că după discuţiile purtate cu Comisia s-a ajuns la restructurarea a cel puţin trei companii. Dintre cele 22 de companii, unele clar nu mai pot fi restructurate pentru că ele sunt deja în faliment sau chiar în lichidare şi pentru astea urmărim unde sunt blocajele, să vedem de ce nu s-au închis procedurile, să facem curăţenie în lista companiilor de stat”, a afirmat vicepremierul Gheorghiu.

Statul, scos din management. Miniștrii nu mai dau ordine în companiile de stat

Ea a fost întrebată dacă printre aceste companii se află şi Romarm, care are datorii şi probleme financiare. ”Romarm nu este o companie pe această listă. Sunt cele din zona de transporturi, cele legate de CFR. Toate CFR-urile, pentru că statul român, cum n-a mers o companie a mai închis-o, a deschis alta şi am rămas cu o listă de companii atârnate acolo”, a explicat Oana Gheorghiu.

Ilie Bolojan ar fi transmis primarilor că „va fi rotativă, dar nu cu premier PSD”. Dezvăluirile unui edil PNL aruncă în aer Coaliția: „A răspuns că președintele trebuie să aibă și el premierul lui”

Ea a menţionat că se urmăreşte ca statul să iasă din zona de management al companiilor. ”Se urmăreşte ca toate companiile să fie eficientizate, statul român trebuie să iasă din zona asta de management de zi cu zi pentru că asta a făcut, a fost un manager prost, trebuie să recunoaştem, trebuie să devină un acţionar responsabil. Tot ce facem acum este să încercăm să scoatem statul din managementul companiilor pentru că nu ăsta este rolul statului. Statul are rol strategic şi de acţionar responsabil”, a mai declarat Oana Gheorghiu.

Ea a adăugat că miniştrii nu vor mai putea suna la compania de stat şi să dea indicaţii privind achiziţii şi angajări. ”Dacă 35 de ani, miniştrii au fost obişnuiţi să poată suna la compania de stat să dea indicaţii privind achiziţii, privind angajări, privind nu ştiu ce alte decizii de zi cu zi din momentul ăsta ele nu mai au dreptul să facă. Dar e o durată, e un timp de acomodare. E ca atunci când schimbi sensul de mers pe o stradă şi la început nu te duci să-i amendezi pe oameni, ci le spui stai puţin că s-a schimbat sensul ai grijă, nu mai greşi”, a mai transmis vicepremierul Oana Gheorghiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT