Andia, înjurată și amenințată de fostul ei manager. Artista rupe tăcerea: „Nu credeam însă că lucrurile vor escalada astfel”

După ce a decis să renunțe la ATOM, casa de discuri cu care a colaborat o bună perioadă de timp, Andia dezvăluie că fostul ei manager a început să o înjure și să o amenințe. Artista a făcut publice toate conversațiile.
Anca Toma
30 ian. 2026, 11:06
Andia, înjurată și amenințată de fostul ei manager. Artista rupe tăcerea:

Andia a fost supusă unor amenințări și tentative de șantaj din partea casei de discuri cu care a colaborat ani de zile. Artista a făcut publice mai multe mesaje pe care susține că le-ar fi primit din partea fondatorului ATOM. Într-unul dintre ele, Marian Dorobanțu folosește un limbaj dur, în care o înjură pe artistă.

Citește și: Surpriză uriașă pentru Andia! Ce s-a întâmplat pe scenă, în timpul concertului, chiar de ziua ei: „Prima mea experiență”

Andia, amenințată de fostul manager

Există colaborări care se încheie firesc și altele care nu mai funcționează, dar ceea ce a urmat mi se pare de neacceptat. Din acest motiv, am ales să mă desprind complet de tot ce înseamnă ATOM. Nu credeam însă că lucrurile vor escalada astfel”, a transmis Andia.

 

Ulterior, fondatorul casei de discuri a publicat, la rândul său, un mesaj în care susține că ar fi avut un rol esențial în lansarea unor artiști cunoscuți din România, printre care Andia, Spike și The Urs.

Am creat artiști. Din neantul lor: Andia, Spike, The Urs. Sunt ai mei, ca creații, nu ca talent. Unul din ei deja a murit, creativitatea să-l ierte. Alții doi vor muri. Din motive asemănătoare. Trăiscă arta, să moară artistul!”, a menționat fondatorul ATOM.

În luna octombrie, Marian Dorobanțu anunța că nu mai face parte din structura de conducere a casei de discuri: „De ceva timp, nu mai fac parte din structura de management a companiei și nu mai sunt implicat în activitatea sau direcțiile actuale ale echipei și artiștilor. Rămân asociat și dețin marca ATOM, care îmi aparține integral.

Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în acești ani – artiști, echipă, parteneri – pentru tot ceea ce am construit împreună. În perioada următoare vor urma clarificări. Loud is easy. Words are power”.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Cum a ruinat FCSB meciul cu Petrolul după cea mai bună repriză a sezonului. Andrei Vochin: „Anomalia lovește din nou!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea academică din Oradea este îndoliată. Profesorul Teodor Leuca a încetat din viață
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte