Programul de distribuire a pensiilor a fost decalat cu o zi

Programul de distribuire privind achitarea drepturilor de protecţie socială din sistemul public de pensii, a asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare va fi decalat cu o zi, deoarece, conform prevederilor legale, joi, 15 august, este declarată zi nelucrătoare, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română.
Iulian Tudor
15 aug. 2013, 07:06
Programul de distribuire a pensiilor a fost decalat cu o zi

Programul prestabilit de achitare a tuturor drepturilor băneşti va continua în data de 16 august, când va fi posibilă şi achitarea mandatelor de plată avizate, ai căror beneficiari nu au fost găsiţi la domiciliu în data de 14 august, potrivit Agerpres.

În conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 15 august – Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – este declarată zi de sărbătoare legală, toate oficiile poştale şi subunităţile subordonate acestora vor fi închise. Ca urmare, este posibil ca toate trimiterile poştale prezentate în zilele de 13 şi 14 august să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB! Câți bani vrea de la Trabzonspor
Capital.ro
Se introduce portofelul digital. Schimbare majoră pentru români și restul europenilor începând din 2027. Documentele care vor putea fi folosite direct pe telefon
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Când Bulgaria a încetat să fie gluma noastră și noi am devenit gluma Europei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?