Florin Manole este ministrul de care depinde în acest moment stabilitatea Coaliţiei de guvernare. Ministrul Muncii trebuie să-l convingă pe Guvernul Bolojan să acorde compensaţii pentru pensionarii cu venituri mici, în caz contrar PSD anunţând că nu vor vota bugetul pe 2026 în Parlament.
În exclusivitate la România TV, Florin Manole a prezentat proiectul prin care ar urma să fie ajutaţi pensionarii şi copiii din familii amărâte, pe care duminică îl va prezenta şi conducerii PSD, într-o şedinţă care va avea loc la Vila Lac.
„Aces pachet de solidaritate presupuen câteva măsuri prin care să suplimentăm veniturile celor mai vulnerabile categorii. De exemplu, pentru pensionari, avem două propuneri de ajutor, de Paşte şi de Crăciun, pe baza unor cuantumuri diferite, aşa cum a fost şi în 2023, când am mai avut acest proiect”, a spus Florin Manole în direct la emisiunea Newslina de la România TV, care a anunaţat şi creşterea sumelor pentru copiii cu dizabilităţi şi alte categorii defavorizate.
600 lei în 2026
-acordare în două tranșe egale de 300 lei / în aprilie și în decembrie
-beneficiari: 1 milion de pensionari cu o pensiemai mică de 3.000 de lei
800 lei în 2026
-acordare în două tranșe egale de 400 lei / în aprilie și în decembrie
-beneficiari: 621.095 pensionari cu o pensie mai mică de 2.000 de lei
1.000 lei în 2026
-acordare în două tranșe egale de 500 lei / în aprilie și în decembrie
-beneficiari: 1,24 milioane de pensionari cu o pensie mai mică de 1500 de lei
TOTAL BENEFICIARI: 2,8 milioane de pensionari
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat recent că în schiţa de buget pe care ministerul o vede pentru anul 2026, se va regăsi şi o variantă în legătură cu sprijinirea pensionarilor, el arătând că va propune trei variante.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la România TV că, prin pachetul 1, guvernul Bolojan a îngheţat creşterea pensiilor pentru acest an şi ar trebui să avem un sprijin pentru pensionarii cei mai vulnerabili
”Cred că, însă, la fel cum am făcut-o anul trecut, în 2026, am zis eu, ar trebui să avem un sprijin pentru pensionarii cei mai vulnerabili, pentru că inflaţia a afectat cel mai mult evident pe cei cu venituri mai mici, pe pensionarii cu venituri mai mici în această speţă. Genul acela de sprijin pe care l-am avut în 2025 şi care a ajuns la peste 2.460.000 de pensionari a costat aproximativ 2 miliarde de lei. Aceiaşi soluţie ar putea să fie aplicată şi în 2026”, a arătat ministrul Muncii.
Manole a precizat că în 2025, ajutorul one-off a fost acordat pentru peste 2.460.000 de pensionari, deci nu pentru toţi pensionarii, ci pentru aceia care se aflau sub pragul de venit de 2.574 de lei.
”Voi propune coaliţiei să avem un mecanism similar. Nu m-am aventurat să spun cifre, praguri, care să fie pragul de acces, sau cuantumuri, pentru că am considerat că este corect să avem această discuţie colegială. Este nevoie să venim cu ceva pe partea de pensii, să sprijinim pe pensionarii cei mai vulnerabili. Aceasta poate fi o soluţie, one-off-ul care a fost aplicat şi anul trecut, într-o tranşă sau în două tranşe. Anul trecut a fost în două tranşe, aprilie şi decembrie. Anul acesta poate să fie într-o tranşe, poate să fie în două. Putem să avem un prag sau putem să avem două praguri de venit. În 2023, dacă nu mă înşel, au fost trei praguri de venit în funcţie de care se acorda un astfel de sprijin, într-o singură tranşă. Deci soluţii tehnice există. Trebuie să verificăm care este şi capacitatea bugetului, pentru că e un lucru normal”, a subliniat Florin Manole.
Conducerea PSD se reuneşte, duminică, de la ora 17.00, în şedinţă a Consiliului Politic Naţional, la Vila Lac, social-democraţii urmând să discute despre coaliţia de guvernare, priorităţile legislative în noua sesiune parlamentară care începe luni, dar şi organizarea filialelor. În plus, ministrul Muncii, Florin Manole, va prezenta conducerii pachetul de solidaritate, cu măsurile pe care PSD vrea să le susţină în coaliţie privind protecţia categoriilor vulnerabile. În şedinţă urmează să se discute şi situaţia organizaţiilor PSD de la sectoarele 2, 4 şi 6, unde preşedinţii Rodica Nassar, Andrei Trocan şi Gabriel Mutu şi-au anunţat demisiile.
Social-democraţii se reunesc în şedinţă la Vila Lac, duminică, începând cu ora 17.00.
Pe agenda şedinţei conducerii PSD se află pregătirea pachetului de solidaritate, acele măsuri pe care PSD le susţine în coaliţie pentru protecţia categoriilor vulnerabile. Social-democraţii vor ca pensionarii să primească în continuare acele ajutoare one/off.
În plus, ministrul Muncii, Florin Manole, afirma, despre îngheţarea beneficiilor copiilor cu dizabilităţi, care primesc în jur de 80 de lei minim, per persoană, pe lună, că PSD consideră că este nevoie de o creştere a acestora, arătând că social-democraţii înţeleg nevoia economiilor la buget, însă, în acelaşi timp, înţeleg şi nevoia de solidaritate socială şi nevoia de a compensa anumite categorii de cetăţeni.
De altfel, ministrul Muncii va prezenta în cadrul şedinţei PSD ce anume cuprinde pachetul de solidaritate.
Conducerea PSD va stabili şi priorităţile legislative, pentru sesiunea parlamentară care începe luni şi va discuta şi situaţia din coaliţia de guvernare.
De asemenea, se va discuta despre relaţiile din coaliţie, calendarul asumării răspunderii pe pachetul de reformă a administraţiei şi pachetul de relansare economică, aflate deocamdată în blocaj, la nivelul deciziei în coaliţie dar şi despre bugetul pe 2026, care ar urma să fie finalizat în perioada următoare în Guvern şi trimis Parlamentului.
În şedinţă se va discuta şi despre situaţia de la organizaţiile de sector, unde trebuie numire noi conduceri, în urma demisiei preşedinţilor de la filiala PSD Sector 2, Rodica Nassar, Andrei Trocan, de la Sectorul 4 şi de la Sectorul 6, Gabriel Mutu.