Grindeanu, după şedinţa de la Vila Lac: „Îi avertizez pe toţi cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depăşită”. PSD dă ultimatum Coaliţiei în legătură cu pachetele de solidaritate şi relansare economică

PSD anunţă, la finalul şedinţei de la Vila Lac, că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică şi a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă .
Viorel Dobran
01 feb. 2026, 19:30
Grindeanu, după şedinţa de la Vila Lac:

PSD anunţă că a decis, duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, să susţină adoptarea, în regim de urgenţă, a pachetului de relansare economică şi a pachetului de solidaritate. Social-democraţii arată că adoptarea imediată a pachetelor este absolut obligatorie, nu negociabilă. Liderul PSD Sorin Grindeanu transmite un avertisment pentru toţi cei responsabili, că limita de suportabilitate a fost deja depăşită. Social-democraţii propun un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.

PSD consideră că ”adoptarea imediată a pachetului de relansare economică şi a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă”.

”Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieţii şi nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică şi a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici şi pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuţii sterile despre funcţii sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toţi cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depăşită, iar România nu îşi mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populaţie şi companii”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

Potrivit PSD, pachetul de relansare economică este vital pentru menţinerea locurilor de muncă şi pentru supravieţuirea firmelor româneşti.

În acelaşi timp, pachetul de solidaritate asigură protecţie minimă pentru cei loviţi direct de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilităţi, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap, arată social-democraţii.

PSD mai afirmă că ”este vorba de un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.

În ceea ce priveşte sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranşe egale, aprilie şi decembrie, pentru 2.8 milioane de persoane, după cum urmează:

– 1.000 de lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;

– 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei;

– 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei;

”De asemenea, se impune introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea preţurilor la gaze, pe modelul celei din energie. Deasemenea, PSD susţine ferm că nu va accepta vreun leu tăiat din bugetul Educaţiei, fiindcă reducerile de costuri operate în 2025 au provocat deja probleme majore sistemului de învăţământ”, arată PSD în comunicat.

Partidul Social Democrat menţionează că ”va susţine doar soluţii care reduc presiunea asupra oamenilor şi economiei şi va sancţiona politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili”.

”Aprobarea acestor pachete este necesară şi trebuie să fie realizată cu celeritate înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026. PSD va insista pentru continuarea investiţiilor în infrastructura mare de transport, de sănătate, a programelor din agricultură şi menţinerea cuantumului investiţiilor în comunităţile locale la nivelul anului 2025. PSD consideră că, pentru a susţine aceste investiţii, autorităţile locale trebuie să păstreze, în cotele existente, sumele din impozitele şi taxele locale colectate de la contribuabili”, mai anunţă PSD.

Rogobete, după şedinţa conducerii PSD: Discuţia s-a axat mai degrabă pe responsabilitate / 3 miliarde şi jumătate de lei, pentru 5 milioane de beneficiari nu este o sumă de negăsit în fiscalitatea din România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, după şedinţa conducerii PSD, că discuţia s-a axat mai degrabă pe responsabilitate. Despre solicitarea PSD privind adoptarea de urgenţă a pachetului de solidaritate, ministrul a arătat că 3 miliarde şi jumătate de lei, pentru 5 milioane de beneficiari, nu este o sumă de negăsit în fiscalitatea din România. Rogobete a mai afirmat că el crede în continuare în echilibru, în măsuri responsabile, ca cele prezentate, care vin să reducă anumite inechităţi şi inegalităţi care există.

”Cred că discuţia şi întâlnirea s-a axat mai degrabă pe responsabilitate. Nu ştiu dacă e vorba de linii roşii sau albastre sau de altă culoare. Cred că discutăm despre politici publice concrete, care să vină în sprijinul oamenilor şi care să reducă pe cât de mult se poate discrepanţele şi inegalităţile care există, mai ales după o serie de măsuri fiscale care au impactat venitul anumitor persoane şi un număr important de oameni sunt afectaţi de fapt de aceste măsuri fiscal”, a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, la Antena 3, despre discuţiile din şedinţa conducerii PSD, de la Vila Lac.

El a precizat că, în opinia sa, anul 2026, şi asta face Partidul Social-Democrat, încearcă să reechilibreze lucrurile.  Eu cred că rolul nostru este să găsim echilibru şi să găsim aceste resurse financiare. Totuşi, 3 miliarde şi jumătate pentru 5 milioane de beneficiari, mă rog, de oameni care beneficiază de aceste sume, dacă stăm să calculăm şi să ne raportăm la venitul ţării, dacă e să ne raportăm la multe alte beneficii, nu este o sumă de negăsit în fiscalitatea din România. Eu cred în continuare în echilibru, în măsuri responsabile, ca cele prezentate, care vin până la urmă să reducă anumite inechităţi şi inegalităţi care există, nu putem spune că ele nu există”, a subliniat Rogobete.

Ministrul Sănătăţii a arătat că ultima parte a anului trecut, sau prima parte a mandatului de guvernare, a venit şi a adus o serie de măsuri fiscare pentru a evita anumite repercursiuni bugetare.

”Anul 2026 ar trebui să fie anul relansării economice, pentru că, o dată cu introducerea unor facilităţi fiscal-bugetare pentru zona de economie şi o relansare a economiei, automat şi în bugetul de stat se pot vedea modificări pozitive”, a menţionat Rogobete.

Partidul Social Democrat anunţă că a decis, duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, să susţină adoptarea, în regim de urgenţă, a pachetului de relansare economică şi a pachetului de solidaritate. Social-democraţii arată că adoptarea imediată a pachetelor este absolut obligatorie, nu negociabilă.

Liderul PSD Sorin Grindeanu transmite un avertisment pentru toţi cei responsabili, că limita de suportabilitate a fost deja depăşită.

Social-democraţii propun coaliţiei un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.

Știrea inițială

Conducerea PSD se reuneşte, duminică, de la ora 17.00, în şedinţă a Consiliului Politic Naţional, la Vila Lac, social-democraţii urmând să discute despre coaliţia de guvernare, priorităţile legislative în noua sesiune parlamentară care începe luni, dar şi organizarea filialelor. În plus, ministrul Muncii, Florin Manole, va prezenta conducerii pachetul de solidaritate, cu măsurile pe care PSD vrea să le susţină în coaliţie privind protecţia categoriilor vulnerabile. În şedinţă urmează să se discute şi situaţia organizaţiilor PSD de la sectoarele 2, 4 şi 6, unde preşedinţii Rodica Nassar, Andrei Trocan şi Gabriel Mutu şi-au anunţat demisiile.

EXCLUSIV Ministrul Muncii, Florin Manole promite ajutoare de Paşte şi de Crăciun pentru pensionarii vulnerabili: „Orice sumă contează”

Social-democraţii se reunesc în şedinţă la Vila Lac, duminică, începând cu ora 17.00. Pe agenda şedinţei conducerii PSD se află pregătirea pachetului de solidaritate, acele măsuri pe care PSD le susţine în coaliţie pentru protecţia categoriilor vulnerabile. Social-democraţii vor ca pensionarii să primească în  continuare acele ajutoare one/off.

În plus, ministrul Muncii, Florin Manole, afirma, despre îngheţarea beneficiilor copiilor cu dizabilităţi, care primesc în jur de 80 de lei minim, per persoană, pe lună, că PSD consideră că este nevoie de o creştere a acestora, arătând că social-democraţii înţeleg nevoia economiilor la buget, însă, în acelaşi timp, înţeleg şi nevoia de solidaritate socială şi nevoia de a compensa anumite categorii de cetăţeni.

De altfel, ministrul Muncii va prezenta în cadrul şedinţei PSD ce anume cuprinde pachetul de solidaritate.
Conducerea PSD va stabili şi priorităţile legislative, pentru sesiunea parlamentară care începe luni şi va discuta şi situaţia din coaliţia de guvernare.

Decontul alegerilor pentru Primăria Capitalei. Demisii la organizaţiile PSD de sector UPDATE

De asemenea, se va discuta despre relaţiile din coaliţie, calendarul asumării răspunderii pe pachetul de reformă a administraţiei şi pachetul de relansare economică, aflate deocamdată în blocaj, la nivelul deciziei în coaliţie dar şi despre bugetul pe 2026, care ar urma să fie finalizat în perioada următoare în Guvern şi trimis Parlamentului.

În şedinţă se va discuta şi despre situaţia de la organizaţiile de sector, unde trebuie numire noi conduceri, în urma demisiei preşedinţilor de la filiala PSD Sector 2, Rodica Nassar, Andrei Trocan, de la Sectorul 4 şi de la Sectorul 6, Gabriel Mutu.

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Românul cu contracte de milioane de euro, apropiat al lui Ilie Bolojan, a făcut un anunț neașteptat despre premier: „Despre Oradea a spus că nu e…”
Capital.ro
Vești bune pentru proprietarii din România. Documentele care se eliberează gratuit: Totul se face online
Playtech.ro
Cât câștigi într-un weekend dacă ai o meserie bună în România. Veniturile pot depăși un salariu săptămânal
Adevarul
Haos la votul pe Buget: scandal pe regulament, după ce AUR s-a răzgândit și nu a mai votat amendamentele PSD
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Patriarhul Ilia al II-lea. Acesta avea 93 de ani
iamsport.ro
Uluitor! Fără Balaci, Dobrin, Chivu sau Mutu. Florin Prunea a alcătuit echipa ideală din istoria României și a surprins pe toată lumea
MediaFlux
PAPARAZZI Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund! Prânz romantic în oraș ziua în amiaza mare FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj