Ministrul Muncii, Florin Manole: Peste 500.000 de familii şi aproximativ 2.800.000 de pensionari ar urma să primească un nou ajutor din partea statului

Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat detalii privind impactul măsurilor de solidaritate propuse de Partidul Social Democrat pentru sprijinirea familiilor şi a persoanelor vulnerabile, arătând că pachetul social ar putea ajunge la milioane de beneficiari. Potrivit estimărilor avansate, peste 500.000 de familii şi aproximativ 2.800.000 de pensionari ar urma să beneficieze de aceste măsuri.
George Russo
02 feb. 2026, 10:44
Ministrul Muncii, Florin Manole: Peste 500.000 de familii şi aproximativ 2.800.000 de pensionari ar urma să primească un nou ajutor din partea statului

Pachetul de solidaritate vizează acordarea unei „protecții minime” pentru categoriile afectate de austeritate, printre care pensionarii cu venituri reduse, copiii cu dizabilități, mamele cu copii în întreținere, veteranii și persoanele cu handicap. Valoarea totală a ajutorului este estimată la circa 3,39 miliarde de lei și ar urma să se adreseze unui număr de peste cinci milioane de persoane.

Întrebat ce modificări ar putea aduce Ministerul Muncii acestui pachet de sprijin, Florin Manole a arătat că una dintre primele propuneri se referă la sprijinirea pensionarilor cu venituri sub 3.000 de lei, în perioadele Paștelui și Crăciunului.

„E ceva ce am mai făcut și e ceva ce trebuie să continuăm să facem. mai ales că pensiile au fost înghețate prin primul pachet al Guvernului Bolojan și prețurile au crescut”, a declarat Manole, la Antena 3.

Ministrul a explicat că sprijinul ar putea fi extins și către familiile care au copii cu dizabilități, familiile monoparentale sau familiile biparentale cu venituri scăzute, în contextul în care înghețarea alocațiilor a afectat un număr mare de copii.

„Înghețarea alocațiilor a afectat 3.600.000 de copii. Dar nu toți copiii au aceleași nevoi. Am și eu un copil acasă. Pentru bugetul familiei mele înghețarea alocațiilor nu este o problemă, dar sunt convins că sunt foarte multe familii și în loc să cheltuim un miliard de lei pentru creșterea tuturor alocațiilor – ok, au luat decizia aceasta înghețării – dar putem, cu un impact de 300.000.000 de lei să creștem beneficiile pentru copiii cu dizabilități, care, fără îndoială, sunt copiii care au nevoie de mai multe resurse, și cred că nimeni nu e împotriva acestei idei”, a declarat Manole.

Citeşte şi: EXCLUSIV – Ponta îl critică dur pe Bolojan și avertizează că România nu va putea evita criza: Suntem în prima linie, ca în povestea cu cei trei purceluși

El a mai făcut referire la sprijinirea mamelor singure cu mai mulți copii, dar și a familiilor biparentale cu venituri foarte mici, subliniind că aceste categorii sunt printre cele mai afectate de măsurile de austeritate.

În ceea ce privește amploarea programului, ministrul Muncii a precizat că sprijinul ar urma să ajungă la sute de mii de familii și milioane de pensionari, prin măsuri diferite, adaptate fiecărei categorii.

„Este vorba de peste 500.000 de familii care vor fi astfel sprijinite, 2.800.000 de pensionari, pe sprijinul pentru pensionari și ar mai fi câteva sute de mii de familii către care ne îndreptăm atenția atunci când propunem eliminarea CASS-ului pentru mame. Acolo este vorba de 150.000 de beneficiari, deci, în cele mai multe cazuri, mame care primesc această indemnizație și, la fel de bine, revenirea la scutirea de impozit pentru persoanele care primesc venit minim de incluziune sau persoanele ori care primesc ajutorul pentru familii cu mulți copii, iarăși sunt măsuri care nu costă foarte mult”, a declarat Manole.

Potrivit ministrului, întregul pachet social de sprijin se ridică la aproximativ 3,4 miliarde de lei, iar de aceste măsuri ar putea beneficia peste 3,6 milioane de familii la nivel național.

Citeşte şi: România are cei mai mulţi tineri care nici nu muncesc, nici nu învaţă. Explicaţiile specialistului: „Dacă tot muncesc mult, vor să simtă că viaţa lor rămâne a lor”

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Un bărbat din Brăila a murit după ce a mâncat brânză cumpărată de la magazin. A crezut inițial că are gripă
Fanatik.ro
Jucătorul de la U Cluj pe care a pus ochii Gigi Becali. „Probabil va face o ofertă”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
Obligatoriu pentru toate mașinile noi care se vând în Europa din 2026, se schimbă semnalizarea la frână. Decizia de la Bruxelles inclusiv pentru șoferii români
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Triplul campion al României l-a distrus pe fostul finanțator din Liga 1: ”Zgârcit ca un arici, a fost cea mai proastă experiență! Gigi Becali îmi e cel mai drag, are un suflet pur”
MediaFlux
Rețelele sociale, interzise pentru copiii din România? Anunț de la Ministerul Sănătății
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil