Anamaria Gavrilă a fost trădată în Parlament, după un conflict intern legat de conducerea și denumirea grupului parlamentar din Camera Deputaților.
Liderul POT, Răzvan Mirel Chiriță, a solicitat conducerii Camerei Deputaților să ia act de schimbarea denumirii grupului parlamentar în „Uniți pentru România”, în timp ce Anamaria Gavrilă contestă această decizie, transmițând că acesta nu mai este membru al partidului.
Marți, 2 februarie, formațiunile politice și-au ales liderii de grup, atât la Camera Deputaților și la Senat. Conform cutumei parlamentare, la începutul fiecărei sesiuni parlamentare se votează din nou liderul de grup. Acest a avut loc în ședințele fiecărui grup parlamentar, care s-au desfășurat luni dimineața.
În momentul în care președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, l-a chemat la tribună pe Răzvan Chiriță, liderul de grup al POT, Anamaria Gavrilă, a venit rapid la microfon.
Gavrilă susține că Razvan Mirel Chiriță a fost exclus din POT „încă de sesiunea trecută”.
„Nu ați luat act de această excludere”, i-a reproșat Gavrilă lui Sorin Grindeanu.
Președintele Camerei Deputaților i-a explicat Anamariei Gavrilă există o anumită procedură, că „există un regulament, pe care trebuie să-l respectăm cu toții, indiferent în ce poziție suntem”.
Sorin Grindeanu i-a replicat lui Gavrilă că POT are un lider de grup, ales de formațiune.
Răzvan Chiriță a anunțat, ulterior, că membrii grupului parlamentar POT au decis schimbarea denumirii grupului, sub denumirea „Uniți pentru România”.
„Subsemnatul, Răzvan Mirel Chiriță, lider de grup, va aduc la cunoștință următoarele:
Cu majoritate de voturi, membrii grupului parlamentar au decis schimbarea denumiri grupului. Astfel, grupul își va desfășura activitatea sub denumirea „Uniți pentru România”.
Informăm plenul Camerei Deputaților (…) că grupul parlamentar „Uniți pentru România” este compus din 19 membri, lider de grup subsemnatul”, a afirmat Răzvan Mirel Chiriță.
Liderii de grupuri parlamentare prezentați în plenul Camerei Deputaților au fost următorii:
– Popa Ștefan Ovidiu, lider de grup al PSD
– Gabriel Andronache, lider de grup al PNL
– Mihai Adrian Enache, lider de grup al AUR
– Diana Stoica, lider de grup al USR
– Csoma Botond, lider al deputaților UDMR
– Varujan Pambuccian, lider al grupului Minorităților
– Simona Macovei, lider al grupului parlamentar SOS.
Vicepreședinți ai Senatului au fost aleși: Liviu Mazilu (PSD), Paul Stănescu (PSD), Laurențiu Plăeșu (AUR) și Mihai Coteț (PNL). Funcțiile de secretari vor fi ocupate de: Doina Federovici (PSD), Niculina Stelea (AUR), Vasile Blaga (PNL) și Cristian Ghinea (USR). Chestorii Senatului sunt: Marius Dunca (PSD), Narcis Mircescu (USR), Ninel Peia (Pace Întâi România) și Novak Levente (UDMR).