La orele de vârf, autobuzele și tramvaiele STB sunt frecvent supraaglomerate, iar echipele de control verifică plata călătoriilor. În mod obișnuit, călătorii fără titlu de transport pot achita o suprataxă sau pot primi amendă, însă pentru cei care prezintă cărți de identitate electronice, procedura nu mai poate fi aplicată în mod legal.
Potrivit Digi24, noile documente de identitate nu mai au inscripționată adresa de domiciliu, iar fără acces la cipul electronic, controlorii STB nu pot completa procesul-verbal necesar sancționării. În lipsa cititoarelor speciale, aceștia sunt nevoiți să renunțe la aplicarea amenzilor.
Datele furnizate de Direcția de Evidență a Populației arată că peste 125.000 de locuitori ai Bucureștiului dețin deja cărți de identitate electronice. În aceste condiții, orice persoană prinsă fără bilet și care prezintă un astfel de document nu poate fi sancționată până la dotarea controlorilor cu echipamentele necesare.
Situația apare într-un moment în care STB raportează un număr ridicat de călători frauduloși. În 2025, zeci de mii de persoane au fost surprinse circulând fără bilet sau abonament, iar compania a semnalat și o creștere a incidentelor violente la adresa angajaților săi.
„Argumentele sunt nenumărate, de la faptul că nu mi-au ajuns banii, că nu îmi funcționează telefonul să dau un sms sau, pur și simplu, merg o stație. Am avut și cazuri de vandalism, când controlori de-ai noștri au fost agresați de anumiți călători”, a declarat Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al STB.
Reprezentanții Societatea de Transport București au precizat că se află în curs de implementare a cititoarelor pentru noile buletine electronice și că acestea ar urma să fie disponibile în perioada următoare. Până atunci, bucureștenii care folosesc transportul public fără bilet și dețin astfel de documente nu riscă sancțiuni contravenționale.
Problema se suprapune peste dificultățile financiare majore ale companiei. Recent, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a atras atenția, într-o ședință publică, asupra situației critice a STB, avertizând că insolvența este greu de evitat.
Potrivit datelor prezentate autorităților locale, doar aproximativ 17% din bugetul STB este acoperit din veniturile obținute din bilete și abonamente. În plus, compania are datorii către ANAF de peste un miliard de lei anual, ceea ce presupune plăți lunare de circa 100 de milioane de lei.
Majorarea tarifelor pentru transportul public a fost luată în calcul ca soluție temporară pentru evitarea colapsului financiar, însă propunerea de creștere a prețului unei călătorii metropolitane de la 3 la 5 lei a fost respinsă de Consiliul General al Municipiului București.