Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță extinderea listei de compensate și gratuite cu 33 de medicamente noi

Alte 33 de medicamente vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Bianca Bocioacă
04 feb. 2026, 18:12
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță extinderea listei de compensate și gratuite cu 33 de medicamente noi
Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

Ministrul Sănătății susține că în ultimele șase luni a fost accelerat procesul de actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite și a fost redus numărul terapiilor care așteptau de ani de zile să intre la finanțare publică.

Conform acestuia, în septembrie 2025, pe listă au fost introduse 41 de molecul noi, iar la începutul acestui an vor fi introduse alte 33 de medicamente.

„Pentru pacienţi, accesul la medicamente nu este o procedură administrativă. Este o urgenţă medicală. De aceea, în doar şase luni, am accelerat decisiv procesul de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite şi am redus semnificativ numărul terapiilor care aşteptau de ani de zile să intre la finanţare publică. Anul trecut în septembrie au fost introduse 41 de molecule noi. Anul acesta începem în forţă cu alte 33 de medicamente şi extindem lista de boli pentru cele existente”, a scris ministrul Alexandru Rogobete pe Facebook.

Citește și: Un pacient a fost nevoit să-și cumpere singur pernă la Spitalul Județean Arad, după ce a așteptat ore în șir să fie internat: „Am înțeles, nu este medic, nu sunt medicamente, nu ai relații… dar să nu fie pernă?”

„De ce este important acest ritm accelerat? Pentru că alternativa era inacceptabilă: pacienți care așteptau tratamente moderne în timp ce medicina avansa, iar listele rămâneau blocate în proceduri”, a explicat el.

Astfel, în oncologie va fi introdus, pentru prima dată în sistemul public, un medicament radiofarmaceutic pentru tratamentul cancerului de prostată, alături de alte terapii moderne pentru: melanom, cancer pulmonar fără celule mici, cancer mamar, cancer de prostată, mielom multiplu, limfoame, carcinom hepatocelular, colangiocarcinom, tumori cu mutații genetice, tumori GIST și alte forme de cancer pentru care medicina oferă astăzi soluții țintite.

Totodată, se va asigura tratament pentru boli grave și rare: arterită cu celule gigante, hemoglobinurie paroxistică nocturnă, amiloidoză ereditară cu transtiretină, boala Fabry, miastenia gravis, epilepsii severe, boli autoimune și inflamatorii cronice.

Ministrul Sănătății a subliniat că, în opinia sa, această schimbare are un impact direct pentru pacienți.

„Pachetul de măsuri este pus în transparenţă decizională, prin proiect de Hotărâre de Guvern, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru consultare publică. Este un demers deschis şi responsabil.

Spun un lucru onest: aceste resurse nu ar fi fost posibile fără eficienţă. Fără reducerea risipei, fără combaterea concediilor medicale false şi fără contribuţia milioanelor de români care susţin sistemul de sănătate.

Acum este datoria noastră să transformăm aceste resurse în tratamente concrete pentru oameni. În sănătate, ritmul deciziilor contează. Iar consecvenţa înseamnă vieţi salvate. Nu sunt cifre seci”, a mai spus Rogobete.

Citește și: Ministrul Sănătății a anunțat suma imensă pe care statul a economisit-o prin tăierea zilelor de concediu medical luate fără temei: ”Iau de la gura bolnavului din spital, care are nevoie de tratamente, de diagnostic, de medicamente”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Unde au dispărut ofertele de transfer pentru Ștefan Baiaram? „L-am propus acum doi ani la Anderlecht!”
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Gigi Becali încă îl așteaptă pe membrul Generației de Aur la FCSB: ”A fost ideea lui MM”
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț pentru români privind situația energetică! Apel privind consumul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România