Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de DNA. Fostul ministru al Transporturilor este acuzat că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru șeful RAR

Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat că a intermediat o mită de peste un milion de lei pentru șeful RAR.
Andrei Ene
05 feb. 2026, 19:44
Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de DNA. Fostul ministru al Transporturilor este acuzat că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru șeful RAR
Sursă foto : Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul în care este acuzat că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român. Alături de el a fost trimis în judecată și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe.

Răzvan Cuc, trimis în judecată de DNA

DNA a anunțat în data de 16 decembrie 2025 punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Cuc și a lui Bușe pentru dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore (…) față de inculpații B.D.C., administrator al unei societăți comerciale și C.R.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită”, a transmis DNA atunci.

Citește și : România pierde 231 de milioane din PNRR după ce CCR nu a luat o decizie cu privire la reforma pensiilor magistraților. Dragoș Pîslaru: „În acest moment sunt considerați pierduți de către Comisia Europeană”

În cursul lunii septembrie 2025, Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) a declanșat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, cu TVA, ce are ca obiect asigurarea mentenanței și echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor.

Omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe i-ar fi promis directorului general al RAR, Mihai Alecu, între septembrie și noiembrie 2025, cu ajutorul lui Răzvan Cuc, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru, care urma să fie reînnoit între RAR şi firma Euro Quip International SRL, al cărei administrator este Buşe. Mihai Alecu este denunțător în dosar.

„Cei doi inculpați ar fi promis suma respectivă în cadrul mai multor întâlniri sau convorbiri avute cu directorul general al R.A.R., pentru ca acesta să efectueze demersurile necesare pentru desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse de către participanții la procedura de achiziție publică, precum și pentru semnarea contractului respectiv cu societatea administrată de inculpatul B.D.C., într-un timp cât mai scurt.

Inculpatul B.D.C. ar fi promis directorului general R.A.R. că suma respectivă de bani îi va fi remisă, în tranșe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni”, se mai spunea în comunicatul procurorilor anticorupție.

Citește și : EXCLUSIV Avocata PNL Adriana Georgescu a fost lăsată în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Avocatul acesteia vine cu noi detalii privind ancheta: „Vorbim de acuzații de trafic de influență, nu de luare de mită”

Răzvan Cuc este fost ministru al Transporturilor în guvernele Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, respectiv în guvernul Viorica Dăncilă. Acesta a fost deputat PSD între 2016 și 2020 și senator în legislatura 2020-2024.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Scandal pe drepturi de imagine la Dinamo! Fiica regretatului Lică Nunweiller cere daune de milioane de euro de la club: Cîrjan și Musi sunt și ei vizați
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Iluzia optică a momentului. Ai 11 secunde la dispoziţie să găseşti iepuraşul ascuns printre pisici
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Tehnicianul din SuperLiga l-a uimit pe Prunea: ”Nimeni nu se aștepta, asta înseamnă să fii antrenor! Nu a făcut aceleași greșeli”
MediaFlux
Prețul gazelor naturale nu se modifică. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă concret în următorul an
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil