Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Concediile medicale fictive sunt o formă de fraudare și de „căpușare” a sistemului. Dacă nu schimbăm ceva, sistemul de sănătate se va colapsa

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, acuză că în sistemul medical există practici care afectează grav funcționarea corectă a serviciilor publice și avertizează că, fără reforme, sistemul medical riscă să intre în colaps.
Alina Andrei
09 feb. 2026, 15:32
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Concediile medicale fictive sunt o formă de fraudare și de „căpușare” a sistemului. Dacă nu schimbăm ceva, sistemul de sănătate se va colapsa

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a explicat de ce nu se mai plătește prima zi de concediu medical și de ce s-au introdus niște excepții de la această regulă. Astfel, vor beneficia în continuare de plata primei zile de concediu medical toți pacienții cronici aflați în programele naționale de sănătate, gravidele și persoanele care au nevoie de spitalizare de zi.

„Acest fenomen al concediilor medicale fictive, care ne costă multe miliarde în fiecare an, a fost dezbătut și arhidezbătut mai ales de mine. În prima săptămână de mandat am spus că sunt câteva milioane de concedii medicale fictive, din graficele pe care le-am văzut și interpretat cu colegii. Ele ne costă undeva la 1, – 1,5 miliarde pe an.

Înainte de acest concurs de declarații politice și amendamente în Parlament, cred că trebuie să ne păstrăm echilibrul și responsabilitatea. Nu voi spune niciodată de la cine a venit această idee, că sunt un om responsabil și nu e acesta subiectul.

După măsurile din vară, controalele care se fac din vară și nu s-au oprit, numărul de concedii medicale a scăzut semnificativ și s-a înregistrat o economie la bugetul Sănătății de 120 de milioane de lei pe lună, în medie.

Citește și: Concediul medical 2026. Lista bolilor pentru care se decontează şi prima zi liberă DOCUMENT

La un an, vorbim de peste un miliard și jumătate. Vorbind plastic, sunt bani pe care-i iau de la gura bolnavului, ca să-i mut în concediile inventate ale unora. Acest fenomen, care a fost ignorat din indolență, nepăsare, frica de a nu agita spiritele, s-a maturizat și am ajuns într-un punct în care nu se mai putea continua.

Aproape 10% din bugetul național al Sănătății mergea în această direcție. Sigur că au apărut normative pentru a reduce acest fenomen cât de mult se poate”, a explicat ministrul Sănătății, pentru B1 TV.

„Eu spun public tot ce se întâmplă în sistem, chiar dacă deranjează. Dacă nu recunoaștem problemele și le ascundem sub preș, ele nu vor fi niciodată rezolvate. Inclusiv plecatul la ora 11 de acasă este o formă de căpușare a sistemului public de sănătate. Trimiterea pacientului din spitalul public la cabinetul propriu privat este o formă de căpușare a sistemului de sănătate”, a mai declarat Rogobete.

Ministrul a subliniat că, alături de „marea corupție, și mica corupție, care se întâmplă zilnic”, afectează în mod direct resursele din sănătate.

„De asta am ajuns să dublăm bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de la 40 de miliarde la 87 în 2025 și în continuare să existe în spitale lipsuri. Nu în toate, dar în continuare există. Am ajuns să avem spitale care nu au fost reașezate și reorganizate și reclasificate de 30 de ani. Avem zone în care nu se ține cont de realitatea anului 2026”, a mai spus ministrul.

Citește și: Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță extinderea listei de compensate și gratuite cu 33 de medicamente noi

„Dacă nu schimbăm ceva, sistemul de sănătate se va colapsa. El nu mai poate funcționa așa”, a avertizat Rogobete.

„Faptul că avem monopol prin CNAS este un lucru foarte rău pentru dezvoltarea sistemului de sănătate, pentru că nu există competiție. Neexistând competiție, evident că Casa își face propria politică publică, funcționează după propriile reguli și automat nimeni nu poate intra în competiție cu această casă”.

Ministrul a dat exemplul Israelului, unde există patru case de asigurări de sănătate, iar contribuția este colectată la sursă, similar României. Diferența este că pacienții pot alege casa de asigurări.

„Competiția între case nu este pe tarif, pentru că tariful este același, ci pe ce oferă în acel tarif: servicii extra, beneficii, pachete suplimentare. Această competiție stimulează și dezvoltă sistemul de sănătate”, a explicat Rogobete.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
O firmă a familiei Bădălău ar fi fost vizată de un control ANAF Antifraudă. Suspiciuni de evaziune cu un prejudiciu enorm
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. S-a stins o mare cântăreață. Toată lumea a iubit-o
Playtech.ro
Cuvântul care a fost căutat de aproape 2.400 de ori în doar zece minute duminică seară în România. De ce a stârnit atât de mult interes
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Vestea serii despre Mircea Lucescu! FRF a confirmat decizia!
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj