Bolojan, tot mai singur! Şi UDMR ameninţă cu ieşirea de la guvernare. Vicepremierul Tanczos Barna: „Nu exclud analize de acest tip”

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat marți, la Parlament, că forța politică a UDMR poate fi exploatată mai mult dacă e în coaliție, dar nu exclude o analiză privind ieșirea de la guvernare.
Viorel Dobran
10 feb. 2026, 13:58
Bolojan, tot mai singur! Şi UDMR ameninţă cu ieşirea de la guvernare. Vicepremierul Tanczos Barna:

Întrebat ce va face UDMR dacă premierul Ilie Bolojan nu e de acord cu propunerea UDMR de reducere a taxelor locale, Tanczos Barna a răspuns că Uniunea poate ajuta mai mult comunitatea maghiară de la Guvern sau din arcul guvernamental decât din Opoziție.

Peste 1.500 de primării intră în grevă de avertisment împotriva măsurilor guvernului. Premierul Ilie Bolojan, huiduit din sală, avertizează: „Funcționăm cu personal redus și mai eficient sau se ajunge la reorganizare administrativă”

„Se iau decizii foarte importante în momentul de față. Forța noastră politică poate fi exploatată mult mai mult dacă suntem în coaliție, decât în afara ei. Deciziile se iau în forurile superioare ale UDMR. Deocamdată suntem în Coaliție. Dacă lucrurile se precipită nu exclud analize de acest tip, dar rămân la convingerea că forța noastră politică poate fi exploată la maxim în această Coaliție”, a spus vicepremierul, potrivit Antena 3.

 

Totodată, vicepremierul a spus că UDMR susține ajutoarele financiare de tip „one-off” pentru a ajuta pensionarii cu pensii mici. Kelemen Hunor a afirmat, marțea trecută, într-un interviu pentru Antena 3 , că îi va cere premierului Ilie Bolojan să revină asupra taxelor locale, subliniind că „să te întorci și să corectezi deciziile e un semn de maturitate, nu de slăbiciune”.

Tensiuni majore în Coaliţie. Bolojan vorbeşte de demisie, PSD de alianţe cu AUR, Dominic Fritz de anticipate: „Nu mi-e frică, am fi pregătiţi”

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat joi, într-o conferință de presă, referitor la propunerea UDMR privind reducerea taxelor și impozitelor locale, că impozitul pe proprietate a fost asumat încă din 2021 și a fost amânat în mod repetat de toate guvernele. ”Dacă nu dorim să adoptăm anumite măsuri, nu ar trebui să ni le asumăm”, a spus Nazare.

Kelemen Hunor: Ilie Bolojan e un dur. La anumite momente e nevoie să se întoarcă şi el la anumite decizii. Un premier are puterea să spună ok, corectăm acest lucru

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, susţine că premierul Ilie Bolojan este un dur, dar că în anumite momente este nevoie să revină asupra unor decizii luate anterior de către Guvern.

Kelemen Hunor a afirmat, marţi seară, la Digi 24, că premierul Ilie Bolojan este un dur, dar că asta nu e o noutate, pentru că ”aşa a funcţionat şi la Oradea”. ”E un dur, da, el aşa e. Aşa a funcţionat la Oradea. Aşa este Ilie Bologian, nu e o noutate pentru nimen”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Întrebat dacă asta e bine sau rău, Kelemen Hunor a precizat că în anumite momente e necesar ca premierul să revină asupra unor decizii luate de Guvern.
”La anumite momente e nevoie să se întoarcă şi el la anumite decizii luate şi, dacă reuşeşte, şi sper că va reuşi, dăm toate argumentele şi tot sprijinul pentru acest lucru, atunci în celelalte cazuri e de bine. Dar orice om şi mai ales un premier într-un guvern are această posibilitate şi are această putere de a spune ok, corectăm acest lucru în acest moment”, a explicat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR susţine că, în momentul în care apare o solicitare a societăţii,  poţi corecta o decizie, el dând ca exemplu creşterea taxelor şi impozitelor locale.

”Eu spun că în momentul în care există o greşeală sau când există o solicitare din partea societăţii şi tu poţi să corectezi acea greşeală sau poţi să răspunzi pozitiv la aşteptarea societăţii fără să afectezi echilibrul bugetar atunci trebuie să faci acest pas”, a argumentat Kelemen Hunor.

UDMR a anunţat, marţi, că iniţiază revizuirea taxelor locale, apreciind că nemulţumirea oamenilor este justificată. De asemenea, UDMR urmăreşte reintroducerea de facilităţi fiscale pentru anumite categorii de persoane vulnerabile, dar şi un ajutor pentru pensionarii cu venituri mici.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a început să râdă în hohote după ce Bobonete a devenit acționar la Craiova: „Las Fierbinți?! Acum decapitez 16!”. Exclusiv
Capital.ro
Alertă în Galați și Tulcea. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT! A căzut o dronă în nordul județului Tulcea! Autoritățile au emis o alertă extremă pentru populație
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat