Contre în Guvern privind plafonarea adaosului comercial. Va fi sau nu prelungit?

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că, în perioada următoare, va promova în Guvern şi Parlament un proiect privind gestionarea inflaţiei printr-un mecanism de plafonare a adaosului comercial pentru produsele agroalimentare de pe teritoriul României, atunci când inflaţia depăşeşte 5%-6%. Declarația ministrului PSD vine în contextul în care șeful Cancelariei Premierului, Mihai Jurcă, anunțase că nu va fi prelungită plafonarea adaosului comercial la alimente.
Alina Andrei
12 feb. 2026, 09:14
Contre în Guvern privind plafonarea adaosului comercial. Va fi sau nu prelungit?

PSD nu renunță la ideea de plafonare a adaosului comercial pentru alimente. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că va promova în Guvern și Parlament un proiect privind gestionarea inflației printr-un mecanism de plafonare a adaosului comercial pentru produsele agroalimentare de pe teritoriul României, atunci când inflația depășește 5%-6%.

”Noi trebuie să discutăm în momentul de față despre inflație. Inflația este una mare în România și pe produsele agroalimentare și, sigur, trebuie să ne punem la masă, Guvernul României, colegii mei din Parlament, pentru a încerca să creăm un mecanism pentru a gestiona partea de inflație. Lucrul acesta îl voi face, voi aduce toate datele, bineînțeles, economice și toate datele stabilite de Institutul Național de Statistică.

Și cred că în momentul de față nu trebuie să intervenim în piață, dar printr-un mecanism corect prin care să gestionăm foarte bine inflația ar trebui ca tot ceea ce înseamnă produse agroalimentare pe teritoriul României, atunci când inflația sare de 5%-6%, să intre un mecanism de plafonare a adaosului comercial”, a declarat Florin Barbu, miercuri, după participarea la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Ministrul Agriculturii a explicat că foarte mulți fac confuzia între ”plafonarea adaosului comercial și plafonarea alimentelor”.

”Să fie foarte clar, Ministerul Agriculturii a promovat plafonarea adaosului comercial și nu a avut niciun impact, așa cum s-a întâmplat în Energie, când s-a plafonat prețul la energie sau la gaz, și statul român a plătit aproape 32 de miliarde către companii care au livrat acest gaz și această energie”, a declarat Barbu.

El a precizat că mecanismul pe care îl are în vedere ar urma să fie promovat în Guvern și Parlament sub forma unui proiect de lege.

”Va fi finalizată săptămâna viitoare și va fi transmisă și către Guvernul României, dar nu la Cancelaria Prim-ministrului. Cancelaria Prim-ministrului nu are treabă cu agricultura și cu industria alimentară și cu partea de comerț, ca să fie foarte clar. În România, politicile agricole, partea de comerț cu alimente se face de către Ministerul Agriculturii cu aprobarea prim-ministrului. Cancelaria nu are treabă, am văzut anumite declarații din partea domnului… cum îl cheamă, Jurca. Cred că ar trebui să-și vadă de activitatea pe care o are la Guvernul României, iar politicile agricole și tot ceea ce înseamnă industrie alimentară în România să fie lăsate să fie făcute de către Ministerul Agriculturii, bineînțeles cu aprobarea Parlamentului, dar și a prim-ministrului”, a declarat Barbu.

Declarațiile ministrului Agriculturii vin după cele ale șefului Cancelariei Primului-Ministru, Mihai Jurcă, care a anunțat că la sfârșitul lunii martie se încheie perioada de plafonare a prețurilor la anumite produse de bază.

„Nu vom cere comercianților o nouă perioadă de prelungire a acestor plafonări”, a spus șeful Cancelariei Premierului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
FRF a dat răspunsul final! Cine poate și cine NU poate promova în SuperLigă la finalul sezonului din Liga a 2-a. Exclusiv
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
Cresc pensiile și salariile. Anunțul premierului Mureșan
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte