Robert Negoiţă scapă de controlul judiciar şi se poate întoarce la Primărie

Tribunalul Bucureşti a admis joi o plângere formulată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi a dispus revocarea măsurii controlului judiciar în dosarul legat de construirea fără avize legale a unor străzi peste conducte de gaze, transmite Agerpres. Decizia instanţei este definitivă, astfel încât Negoiţă se poate întoarce la Primărie.
Viorel Dobran
12 feb. 2026, 15:27
Robert Negoiţă scapă de controlul judiciar şi se poate întoarce la Primărie

Tribunalul București a admis contestația lui Robert Negoiță, soluția fiind definitivă. Astfel, Primarul Sectorului 3 a scăpat de controlul judiciar pus de DNA, cu o cauţiune de 800.000 de lei (160.000 de euro), pe 5 februarie, după mai multe ore de audieri în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu.

În Dosarul 4235/3/2026, s-a admis plângerea formulată de inculpatul N.R.S. împotriva ordonanței nr.237/2/P/2025 din data de 5 februarie 2026 a DNA și s-a revocat, în consecință, măsura controlului judiciar pe cauțiune. Soluția este definitivă”, a transmis Tribunalul.

Robert Negoiţă a fost plasat de DNA sub control judiciar pe 5 februarie, fiind obligat la plata unei cauţiuni de 800.000 de lei. Totodată, el avea interdicţia de a-şi exercita funcţia de primar.

În dosar este investigată modalitatea prin care Primăria Sectorului 3 ar fi construit, din bani publici, un drum pe proprietatea privată a fratelui primarului, Ionuţ Negoiţă, care dezvoltă un proiect imobiliar în acea zonă.

Robert Negoiţă, liber după audierile-maraton: „Nu sunt vinovat, nici vorbă!” DNA a decis control judiciar pe cauțiune de 800.000 de lei

Ancheta a fost declanşată în urma unei investigaţii jurnalistice realizate anul trecut de publicaţia Recorder. Potrivit jurnaliştilor, Robert Negoiţă ar fi folosit resursele Primăriei pentru a construi o şosea pe terenul privat deţinut de fratele său, „aşternându-i” un covor de asfalt chiar în zona în care acesta urma să ridice mai multe blocuri şi un centru comercial.

Este vorba despre un drum de aproximativ un kilometru, construit în spatele Halei Laminor, care permite accesul în zona în care companiile lui Ionuţ Negoiţă intenţionează să dezvolte complexul imobiliar HILS Republica, situat în apropierea staţiei de metrou cu acelaşi nume.

Iniţial, procurorii au deschis, la data de 22 august 2025, un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, reţinând că Robert Negoiţă ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, construirea şi asfaltarea unei străzi pe un teren deţinut de fratele său, Ionuţ Negoiţă, folosind resursele Primăriei Sectorului 3.

Robert Negoiță urmează să fie demis din funcție: „Un procuror a dispus suspendarea mandatului meu și interzicerea exercitării funcției pe care o ocup în mod legal”. Ce mesaj le-a transmis bucureștenilor

Ulterior, la 20 noiembrie 2025, DNA a extins urmărirea penală, tot pentru abuz în serviciu, reţinând că, din anul 2018 şi până în prezent, Robert Negoiţă ar fi dispus construirea şi asfaltarea a 11 străzi din Sectorul 3 fără autorizaţii de construire şi fără avizele obligatorii de la Transgaz, „generând un pericol major pentru siguranţa locuitorilor din zona drumurilor construite (risc de explozie ca urmare a unor posibile fisurări ale conductelor de gaze, generate de traficul greu pe drumurile construite deasupra acestora)”.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Liga Națiunilor 2026/2027: tragerea la sorți, urne, program și adversarii României
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Furtuna Nils a ajuns în Europa! Suntem sub cod roşu de alerte, vremea o ia razna. Vijeliile vor face ravagii
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Bistrița Năsăud! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o mașină. Acesta a traversat neregulamentar strada
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Robert Negoiță se poate întoarce la Primăria S3! Edilul a scăpat de controlul judiciar
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat