O nouă materie în toate școlile din România. Ce vor învăța elevii din anul școlar 2027

Opţionalul şcolar „Ora cu şi pentru animale”, iniţiat de Direcţia pentru Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov şi mai multe ONG-uri din domeniu, printre care Fundaţia Visul Luanei, va fi introdus în toate școlile din România.
Irina Dumitrescu
12 feb. 2026, 19:34
O nouă materie în toate școlile din România. Ce vor învăța elevii din anul școlar 2027

Potrivit Consiliului Județean Ilfov, opţionalul școlar „Ora cu şi pentru animale” a fost aprobat la nivel naţional și urmează publicarea în Monitorul Oficial, iar ulterior poate fi ales de orice şcoală din România.

„E un pas care mă bucură enorm. Un pas firesc pentru momentul în care societatea românească se află. Suntem dezbinaţi, supăraţi, avem multe cazuri de femei bătute, animale chinuite. Acest opţional nu face nimic altceva decât să dezvolte empatia. Poate pare puţin lucru, dar e unul extraordinar”, a declarat preşedintele CJ Ilfov, Hubert Thuma.

Vezi și Școlile private au început să fie ocolite de părinți. Tot mai mulți copii sunt mutați la stat din cauza taxelor uriașe

Hilde Tudora, director la Direcţia Protecţia Animalelor CJ Ilfov, a explicat că opţionalul este pentru clasele a V-a şi a VI-a şi poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare.

„Noi am realizat şi o materie suport. O dăm oricui are nevoie. Materia e adaptată la realitatea care ne doare. Le spunem copiilor că animalele nu au ce căuta pe străzi, îi învăţăm să fie responsabili, să conştientizeze ce înseamnă prevenţia, sterilizarea animalelor, cum să interacţioneze cu animalele, cum să nu mai facă poză cu ursul”, a precizat Tudora.

Programa cuprinde teme importante şi actuale: Respectul pentru orice formă de viaţă; Legislaţia privind protecţia animalelor; Îngrijirea şi protecţia animalelor de companie şi de fermă; Sălbatic, liber, protejat; Conceptul „O singură sănătate” (boli, zoonoze şi interconexiuni între sănătatea umană şi animală).

Cristina Ghiţă, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov, a spus că, în prezent, pentru al doilea an şcolar consecutiv, peste 600 de elevi din Ilfov au parte de „Ora cu şi pentru animale”.

Potrivit acesteia, după un an de opţional în Ilfov, copiii şi profesorii au completat chestionare de feedback, iar cifrele interpretate de cercetători arată că 62% dintre elevi afirmă că i-au ajutat pe colegi atunci când aceştia au avut nevoie. 62% susțin că au demonstrat mai multă grijă faţă de fiinţele vulnerabile, ceea ce sugerează o extindere a empatiei dincolo de mediul şcolar, 58% menţionează că au colaborat mai bine cu colegii iar 56% spun că le este, în general, mai uşor să lucreze împreună.

În ultimii ani, în țara noastră, abuzurile împotriva animalelor şi cazurile de violenţă faţă de oameni au crescut „alarmant”, se mai arată în comunicat.

Citește și Noul an școlar ar putea începe cu zi liberă pentru părinți. Parlamentul grăbește adoptarea proiectului de lege DOCUMENT

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, după înfrângerea cu Suedia: România va câștiga returul de la București
Capital.ro
Deficitul României a scăzut cu aproape 27 de miliarde de lei. Cum arată execuția bugetară după primele opt luni din 2026
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte