Primele efecte ale tăierilor lui Bolojan: două comune se unesc, pentru că nu îşi mai permit să funcţioneze separat. Una dintre ele nu are venituri proprii

Două comune din județul Satu Mare, Beltiug și Socond, au decis să se unească, pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan. Autoritățile locale au anunțat că cele două unități administrativ-teritoriale se vor comasa sub denumirea de Beltiug, într-un demers prezentat drept o premieră în administrația locală.
George Russo
12 feb. 2026, 20:31
Primele efecte ale tăierilor lui Bolojan: două comune se unesc, pentru că nu îşi mai permit să funcţioneze separat. Una dintre ele nu are venituri proprii

Decizia a fost confirmată de președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, care a explicat că măsura are ca obiectiv reducerea cheltuielilor administrative și evitarea acumulării de datorii. Procedura de unificare urmează să fie demarată săptămâna viitoare, prin adoptarea unor proiecte de hotărâre în consiliile locale, iar ulterior va fi organizat un referendum.

„Eu am înțeles de anul trecut și de 2-3 ani tot spun că e nevoie de reducerea cheltuielilor și eu cred că a venit vremea faptelor, pentru că degeaba tot povestim la București și nu se întâmplă nimic cu această reformă în administrația teritorială. Concret, două comune din județul Satu Mare, doi primari care au înțeles menirea pe care o au și sunt realiști din PNL, și-au dat mâna și vor demara de săptămâna viitoare procedura de unificare, comasare a acestor comune.

E clar că nu putem funcționa în continuare să rostogolim datorii. Nu vrem să ajungem în situația în care, de exemplu, comuna Socond, care este o comună care nu are venituri proprii, să nu-și poată plăti iluminatul public sau serviciile medicale din comună. De aceea e nevoie de această comasare. Săptămâna viitoare, concret, se vor pune proiectele de hotărâri în Consiliul Local pentru unificare.

Citeşte şi: Purtătoarea de cuvânt a lui Bolojan explică cum vor fi aplicate tăierile de 10% din cheltuielile instituţiilor publice: „Cine a făcut tăieri anul trecut, ele vor fi luate în calcul”

Se va face anunțul către Guvern și după aceea hotărâri de Consiliu Local pentru referendum”, a declarat Adrian Cozma, președintele PNL Satu-Mare, la Antena 3.

Liderul liberal nu a explicat, totuşi, cum este posibil ca o co,ună de aproximativ 3.300 de locuitori să nu aibă venituri proprii şi de ce primarul PNL, care este la al doilea mandat, nu a sesizat aceste probleme decât acum. De asemenea, cei doi primari sau preşedintele filialei liberale Satu-Mare nu au precizat nici care este economia pe care se preconizează că o vor realiza prin această unire a celor două unităti administrative sau dacă comuna Beltiug dispune de fondurile necesare pentru a acoperi lipsa totală de fonduri din Socond.

Citeşte şi: Tensiuni uriașe în coaliție! Liderul care l-a somat pe Bolojan să vină cu un plan de relansare pune la zid UDMR: „Să iasă de la guvernare! Curaj!”

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Cornel Dinu nu are milă de selecționerul care a ratat calificarea la Campionatul Mondial: „A fost un jucător limitat, nu putea decât să fie limitat ca antrenor!”
Capital.ro
Șoferii care vor plăti până la 250 de lei pentru parcare. Nu se acordă locuri fixe. Primăria anunță cine poate solicita
Playtech.ro
Cât costă motorina în Bulgaria. Un român care s-a întors din Grecia, surprins de preţuri: „Oare s-au vorbit?”
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Iordănescu! Înainte de a se stinge, Lucescu i-a spus lui Burleanu ce selecționer să aducă la națională: ”Singurul antrenor pentru care ar garanta!”
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj