UPDATE: Bursa de Valori Bucureşti (BVB) evoluează vineri dimineață cu scăderi pe toți indicii, după publicarea datelor INS care indică faptul că România a încheiat anul 2025 în recesiune tehnică.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra la ora 10.35 o depreciere de 1,04%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o scădere de 1,02%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,07%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 0,83%.
România intră în recesiune tehnică. Produsul intern brut în trimestrul IV 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul III 2025, relevă datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În trimestrul III din 2025, PIB-ul României a consemnat deja o scădere de 0,2% față de trimestrul II (ajustat sezonier), ceea ce înseamnă că un nou trimestru „pe minus” va bifa definiția folosită uzual pentru recesiunea tehnică, adică două trimestre consecutive de contracție.
Recesiunea tehnică nu înseamnă automat „criză”, ci este o regulă simplă care arată că motorul economiei a început să meargă înapoi două trimestre la rând. Se produce mai puțin, se vinde mai greu, iar firmele și populația tind să devină mai prudente cu cheltuielile.
Citește și: Un greu din PNL, contestatar al lui Bolojan, anunță dezastrul: România intră în recesiune tehnică
Premierul Ilie Bolojan a declarat public că măsurile de ajustare produc o contracție economică și că miza este ca aceasta să nu se prelungească, invocând explicit scenarii de „un trimestru, un semestru sau trei trimestre”.
Marcel Ciolacu cheamă coaliția să facă pace: „Va fi foarte complicat. Nu se poate face doar ce vrea premierul”
Marcel Ciolacu atrage atenția că actualul ritm de guvernare pune în pericol atât coeziunea coaliției, cât și stabilitatea economică a țării. Președintele CJ Buzău susține că nu se poate guverna doar după dorințele premierului Ilie Bolojan și că este necesar ca măsurile să sprijine economia reală.
„Lasand totul la o parte, eu zic ca e cazul sa ne asezam toti la masa si trebuie cumva gasita o coerenta, sa se spuna si adevarurile, sa nu mai incercam sa mutam vina si sa bagam mizeria sub pres. In acest ritm nu va rezista coalitia. Nu se poate face doar ce vrea premierul. Trebuie gasite solutii pentru capitalul autohton, trebuie sa treaca acel pachet de relansare, pentru ca nu mai e timp.
Eu cred ca vom intra in recesiune si va fi foarte complicat. Daca distrugi clasa de mijloc, ii faci si mai saraci pe cei saraci si nu vei avea de unde sa incasezi. Toate tarile europene au intervenit pe buget. Niciun stat nu a taiat de la Educatie si de la Sanatate. Niciunul. A, ca facem reorganizare, fac si eu la Buzau, am cerut audit, e normal sa faci reforma. Dar asta nu inseamna reforma.”, a declarat Marcel Ciolacu, la Romania TV.
Ministrul de Finanțe: „Este un semnal care ne arată că în unele sectoare industria suferă”
„Nu pot să va confirm, indiferent de anunțul care se va publica mâine și este posibil să fie un trimestru negativ (,,,) vreau sa fac un apel la rațiune și la calm”, a spus ministrul de Finanțe.
El a mai spus că România nu este în pragul unei crize importante.
„Dacă am fi fost puși în fața unei crize majore, primii ar fi observat investitorii. Dar ei sunt din ce în ce mai optimiști. (…) Nu există nici o comparație între ce se întâmplă acum cu ce s-a întâmplat în 2009”, a declarat Alexandru Nazare.
Ministrul de Finanțe și-a argumentat optimismul și a vorbit despre obiectivul din acest an.
„Trebuie să ne uităm la creșterea economică pe 2025, e adevărat mai modestă, dar este de apreciat că am menținut România pe creștere (…) Acum eram într-o criză profundă din care nu ne reveneam decât în câțiva ani dacă nu luam măsurile din 2025 (…) nu a existat o alternativă (…) Am fi avut FMI în România, măsurile ar fi fost mult mai dure cu impact asupra oamenilor (…) Obiectivul este să revenim pe creștere la potențial în 2026”, a adăugat Alexandru Nazare.
Totuși, ministrul a recunoscut că un eventual anunț al INS privind recesiunea tehnică „nu trebuie minimizat” deoarece „este un semnal care ne arată că în unele sectoare industria suferă”.
Tot vineri este așteptat anunțul Agenției Fitch privind ratingul de țară. Noi estimăm că Agenția Fitch ne va confirma ratingul, a precizat ministrul de Finanțe.