Elena Mateescu (ANM) anunţă ger de -10 grade de luni şi zăpada mieilor de Mărţişor: „Nu excludem ninsori şi în martie”

Directorul ANM spune că actualizarea estimărilor din această dimineață pentru intervalul 16 februarie - 16 martie păstrează același semnal din perspectiva evoluției condițiilor meteorologice, adică perioade mai calde, urmate de perioade mai reci. 
Viorel Dobran
13 feb. 2026, 13:31
Elena Mateescu (ANM) anunţă ger de -10 grade de luni şi zăpada mieilor de Mărţişor:

ANM anunţă schimbări de vreme de la o săptămână la alta. „Alternanțele de vreme mai caldă urmate de perioade mai reci devin un tipar de vreme normală. Dacă astăzi contăm pe temperaturi maxime între 5-13°C, cu 7° în Capitală, mâine este posibil ca în partea de vest a țării să atingem valori de 16-17°C, chiar și în zonele din partea de sud, sud-est, valori de peste 10°, cu 12-13° în Capitală.

Însă, de duminică vremea va intra într-un proces de răcire, la început în partea de vest, nord și centru a țării, apoi, începând de luni, săptămâna viitoare și cel puțin până joi, vom vorbi din nou de temperaturi ce vor caracteriza o vreme rece, geroasă noaptea și dimineața. Practic, diferențele de temperaturi vor fi de 10°C, dacă luăm în considerare ziua de sâmbătă, în partea de vest a țării, cu 6-17°, duminică doar 6-7° cel mult la nivelul maximelor.

Minimele pe parcursul săptămânii viitoare, în prima jumătate vor scădea treptat, iar la valori sub pragul de ger, -10°C, în mod deosebit în zonele centrale, nordice ale țării, până la -2, -3°C pe litoral, chiar și în Capitală -5°.

Se întorc ninsorile în România. Câte zile va ninge în București, în luna martie. Date de ultimă oră de la meteorologi

Odată cu masa de aer mai rece, este posibil să consemnăm precipitații, la început sub formă de ploaie, lapoviță, apoi vor predomina ninsorile, în mod deosebit la munte, acolo unde se va depune și strat de zăpadă nou. Cu siguranță și în zonele mai joase de relief este posibil să consemnăm pe parcursul săptămânii viitoare, în special începând de luni noaptea, ninsori”, afirmă Elena Mateescu.

Directorul ANM spune că actualizarea estimărilor din această dimineață pentru intervalul 16 februarie – 16 martie păstrează același semnal din perspectiva evoluției condițiilor meteorologice, adică perioade mai calde, urmate de perioade mai reci.

„Iarna 2025-2026 va fi la finalul acesteia caracterizată prin temperaturi medii mai coborâte decât normele specifice date din calendar, după care vorbim de o probabilitate ca cel puțin prima jumătate a lunii martie să mențină același semnal, cu valori de temperaturi ușor peste norme, în special în săptămâna 9-16 martie”, arată aceasta.

Meteorologul nu exclude ninsorile la începutul primăverii. „Este posibil și nu trebuie să excludem această probabilitate, dacă luăm în considerare cel puțin săptămâna 2-9 martie, în care, pentru partea de est, respectiv zona Moldovei, temperaturile sunt în medie mai coborâte, iar în restul țării temperaturi apropiate de normal în medie. Așadar, nu excludem ca perioade cu câteva zile mai cald, urmate de perioade cu câteva zile mai rece să fie de interes și în prima lună din primăvară, care poate să păstreze fenomene specifice sezonului alb, așa cum s-a întâmplat cel puțin în ultimii ani”, susține Mateescu.

Prognoză ANM pentru următoarele patru săptămâni: Cum va fi vremea la începutul lunii martie

Săptămâna 9-16 februarie 2026
Potrivit ANM, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile intracarpatice. În această săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile sudice, iar în restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Se întoarce gerul cumplit în România. Șefa ANM, Elena Mateescu, anunță diferențe de 15°C în 24 de ore: „De duminică, vremea se va răci semnificativ”

Săptămâna 16-23 februarie 2026
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. În toate regiunile, pentru acest interval, cantitățile de precipitații estimate vor avea o tendință ușor excedentară.

Săptămâna 23 februarie – 2 martie
La nivelul întregii țări, temperaturile medii vor înregistra valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Totodată, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile, mai informează meteorologii.

Săptămâna 2-9 martie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. În plus, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Andrei Vochin, șase motive pentru care România și Hagi pot începe să construiască: „Primul pare banal”
Capital.ro
Ai plătit aceeași taxă de două ori? Statul îți poate restitui banii, dar există o condiție importantă
Playtech.ro
Ai accelerat pentru a lăsa ambulanța să treacă? Situația în care poți fi amendat, chiar dacă ai vrut să ajuți
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România