Potrivit premierului Bolojan, în condiții normale, contribuțiile ar trebui calculate strict în funcție de timpul efectiv lucrat, însă lipsa capacității instituționale a ANAF și a Inspecției Muncii de a verifica situațiile din teren a determinat adoptarea unor măsuri generale de suprataxare a contractelor cu timp parțial.
”Ar trebui ca dacă lucrezi, să spunem, cu jumătate de normă, să plătești direct proporțional și contribuția. Dacă vă aduceți aminte, această măsură a fost luată anii trecuți, pentru că s-a constatat că în foarte multe domenii oamenii își făceau contracte de muncă cu durată parțială, să dau un exemplu, în taximetrie, de câteva ore, dar lucrau practic cu normă întreagă și, din păcate, pe fondul incapacității ANAF și acelor de instituții ITM, de exemplu, de a verifica aceste lucruri, au luat, așa cum am luat și noi, niște măsuri generale ca să limităm acest fenomen”, a explicat Bolojan.
Premierul a subliniat că revenirea la taxarea proporțională ar putea avea loc după finalizarea digitalizării Fiscului, proces care, în opinia sa, ar trebui încheiat până la finalul anului.
”În acești ani, unul din elementele de bază la care am lucrat este digitalizarea ANAF și pentru prima dată creșterea de încasări la bugetul de stat s-a făcut și pe baza creșterii capacității ANAF de a încasa aceste resurse.
Cred că suntem în situația în care, dacă se finalizează digitalizarea, mi s-ar părea fezabil, de exemplu, ca imediat după ce se finalizează, ar trebui să se finalizeze anul acesta până la final, să reintre în vigoare plata obligațiilor direct proporțional cu numărul de ore. Pentru că, într-adevăr, asta ar și încuraja munca în România, să muncești mai mult, o normă și jumătate, și să plătești direct proporțional cu cât muncești”, a spus Ilie Bolojan.
În prezent, legislația prevede că pentru un contract part-time contribuțiile la pensie (CAS) și sănătate (CASS) sunt datorate cel puțin la nivelul salariului minim pe economie, chiar dacă venitul efectiv este mai mic. Astfel, pentru a plăti unui angajat 1.000 de lei net pentru două ore lucrate pe zi, angajatorul trebuie să achite contribuții raportate la salariul minim.
Suprataxarea se aplică doar în cazul în care veniturile salariatului sunt sub nivelul salariului minim brut. Sunt exceptați elevii și studenții până în 26 de ani, ucenicii sub 18 ani, persoanele cu dizabilități, pensionarii și angajații cu mai multe contracte care cumulează cel puțin salariul minim brut pe economie.