Candidații pentru șefia parchetelor, validați de Ministerul Justiției. Calendarul complet al concursului, inclusiv CÂND vor fi anunțați câștigătorii

Toți candidații înscriși în cursa pentru șefia principalelor parchete din România au fost validați de Ministerul Justiției (MJ), condus de Radu Marinescu. Urmează interviurile în fața unei comisii de la MJ, iar în 2 martie ar urma să fie anunțați câștigătorii. Ultimul cuvânt îl va avea însă președintele Nicușor Dan.
Alina Costache
16 feb. 2026, 14:50
Candidații pentru șefia parchetelor, validați de Ministerul Justiției. Calendarul complet al concursului, inclusiv CÂND vor fi anunțați câștigătorii

Ministerul Justiției (MJ) a dat publicității, în 9 februarie, numele procurorilor care s-au înscris în cursă pentru a conduce Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București (DIICOT).

Actuali șefi de la Parchetul General și DNA, Alex Florența și Marius Voineag, vor candida pentru funcția de adjunct la alte parchete decât cele pe care le conduc în prezent. Primul vrea să fie adjunct la DIICOT, iar al doilea, tot adjunct, la Parchetul General.

Cine sunt candidații pentru șefia parchetelor

Potrivit MJ, la selecția procurorilor, în vederea formulării propunerilor de numire pentru ocuparea funcțiilor de procuror general și de adjunct al procurorului general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror-șef și procurori-şefi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție şi procuror-șef și procurori-șefi adjuncți ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), organizată  în perioada 8 ianuarie – 2 februarie, s-au înscris următorii:

Candidații pentru funcţia de procuror general al Parchetului General

Cristina CHIRIAC, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi
Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti

Candidat pentru funcția de adjunct al șefului Parchetului General

Marius I. VOINEAG (foto dreapta), procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Candidații pentru șefia DNA

Tatiana TOADER, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Vlad GRIGORESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Ioan-Viorel CERBU, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Candidații pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DNA

Mihai PRUNĂ, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţia de urmărire penală
Marinela MINCĂ, procuror şef al Secţiei judiciare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Marius-Ionel ŞTEFAN, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti

Candidații pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT

Ioana-Bogdana ALBANI, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – structura centrală
Antonia DIACONU, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti
Alina ALBU, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Codrin-Horaţiu MIRON, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara
Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti

Citește și Cum intri în posesia banilor dintr-un cont bancar dacă ești moștenitor. Acte necesare la bancă prin care să dovedești că moștenești titularul decedat

Candidații pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT

Aurel-Cristian LAZĂR, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara
Alex-Florin FLORENŢA (foto stânga), procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Claudia-Ionela CURELARU, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Gill-Julien GRIGORE-IACOBICI, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa
Mihai-Răzvan NEGULESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

Toți candidații înscriși pentru șefia principalelor parchete din România (Parchetul General, DNA și DIICOT) au fost validați de Ministerul Justiției, notează gandul. Minsterul avea termen până în 16 februarie să verifice dacă aceștia îndeplinesc condițiile legale.

Astfel, rămân în cursa pentru șefia parchetelor toți cei 18 procurori înscriși, unul dintre aceștia – controversatul Bogdan Pîrlog ”lansat” de materialul Recorder – având dublă candidatură: și pentru șefia Parchetului General, și pentru cea a DIICOT.

Iată, mai jos, ce cuprinde în continuare calendarul procedurii de selecție.

Calendarul concursului pentru șefia parchetelor

  • 23 şi 26 februarie – interviu al candidaților în faţa ministrului Justiţiei şi a unei comisii
  • 2 martie – Ministerul Justiției anunță rezultatele selecţiei, ministrul Justiției înaintează propunerile Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru emiterea avizului consultativ
  • decizia finală privind numirea procurorilor selectați aparţine preşedintelui României. Conform legii, acesta poate refuza, motivat, numirea în funcţiile de conducere ale parchetelor, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Decretul preşedintelui de numire în funcţie sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiţiei.

Potrivit ministrului Justiției, Radu Marinescu (foto), președintele poate respinge propunerile de mai multe ori, dacă nu este de acord cu profilul managerial al celui sau celor propuși.

Citește și Victorie pentru Viorel Micula în războiul cu statul. Instanța supremă confirmă anularea sechestrului pe bunurile afaceristului

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Orașul din România unde apare o arenă de lux! Peste 20 de milioane de euro pentru un OZN: ”O minunăție!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist: Întreaga familie a fost devastată
Playtech.ro
Primăria București anunță plata voucherelor Materna și a stimulentelor pentru copiii cu handicap
Adevarul
România, împărțită de vizita lui Nicușor Dan în SUA: „Capul plecat sabia nu-l taie...”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine este femeia care a căzut în fața mașinii, în Târgu Jiu. Nadiana Rozalia Olariu era angajată a Spitalului Județean de Urgență
iamsport.ro
Echipa din SuperLiga le promitea jucătorilor că vor fi plătiți la timp, dar mai mulți au plecat din cauza restanțelor! Președintele: ”Nu am avut niciodată vreo problemă!”
MediaFlux
Comunele care trebuie să rămână rapid fără primari: Mai citiți o dată până realizați ce înseamnă așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat