Alex Dobrescu, primele declarații din închisoare: „Sunt lucruri pe care nu pot să le întorc”. Ce spune despre Cristina Cioran

Alex Dobrescu se află după gratii, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, pedeapsă primită la scurt timp după nașterea fiului său, Max. Bărbatul mărturisește că lipsa copiilor îl afectează cel mai mult.
Anca Toma
17 feb. 2026, 17:22
Alex Dobrescu, primele declarații din închisoare:
Alex Dobrescu, primele declarații din închisoare

Alex Dobrescu regretă profund alegerile pe care le-a făcut în ultima vreme și care l-au dus în închisoare. Cel mai tare îl supără faptul că nu a apucat să petreacă aproape deloc timp cu cei trei copii, dar mai ales cu băiețelul Max.

Fostul iubit al Cristinei Cioran a recunoscut că a fost dintotdeauna o fire rebelă, iar acest lucru l-a condus, de această dată, către una dintre cele mai grele lecții ale vieții sale.

Citește și: Copiii Cristinei Cioran nu știu că tatăl lor se află în spatele gratiilor: „Mă întreabă zilnic”. Actrița nu are de gând să se mai împace cu Alex Dobrescu

Într-adevăr, nu am putut să fiu fizic lângă ei la acest eveniment fericit (n.r. – ziua de naștere a lui Max), dar vor urma alte sute de evenimente unde cu siguranță voi fi lângă ei.

Sunt departe de copii, dar știu că vine o perioadă în care voi fi lângă ei. Lupt în fiecare zi. Nu e o perioadă prea lungă cea pe care trebuie să o petrec aici. Privesc cu ochi buni ceea ce o să urmeze. Sunt mulțumit că au tot ce le trebuie.

Nimeni nu cred că este fericit că ajunge la penitenciar, după gratii. Reproșuri își face toată lumea. Nu aș fi vrut să fiu departe de copiii mei, sunt lucruri pe care nu pot să le întorc, sunt alegeri pe care le-am făcut și nu pot să mă dezic de ele în momentul acesta.

Sunt convins că o să fiu foarte atent și selectiv la gândurile pe care o să le am, la alegerile pe care le voi face și la faptele care vor deriva din ele astfel încât să fiu alături pentru totdeauna de oamenii care mă iubesc și care îmi poartă de grijă”, a spus Alex Dobrescu, la Antena Stars.

Alex Dobrescu: „Copilul a fost conceput înainte de ordinul de protecție”

Înainte de condamnare, relația dintre Alex Dobrescu și Cristina Cioran a fost marcată de un episod extrem de tensionat, care s-a încheiat cu emiterea unui ordin de protecție. La scurt timp după, acesta declara public că vedeta ar fi însărcinată, afirmație negată inițial de Cristina Cioran, dar confirmată ulterior prin apariția sa cu burtica de gravidă.

Copilul nu a fost conceput când aveam brățara la picior. Nu folosiți algoritmii care trebuie. Noi eram în relații bune și când aveam brățara la picior. Asta a fost o chestie de moment, ea a vrut să revoce ordinul, nu a vrut să îl revoce, acum am și procesul acesta pe cap, care sper să nu mă îndepărteze și mai tare deciziile instanței de familie.

Noi am fost bine, mai puțin o săptămână sau două, când au fost niște înțelegeri din cauza unor poze apărute în presă. Copilul a fost conceput înainte de ordinul de protecție provizoriu. Nu cu mult, atunci. Oricum a fost o perioadă foarte amalgamată, foarte ciudată.

A fost decesul mamei, a murit mama, a rămas Cristina însărcinată, au apărut pozele în presă și ne-am certat, a venit ordinul de protecție. Acum totul a culminat cu mandatul cu drogurile. Nu am încălcat niciodată ordinul de protecție având brățară la picior”, a mai declarat bărbatul.