Ce studii și ce pregătire are prefectul Capitalei, coordonatorul comitetului pentru situații de urgență. Andrei Nistor are o specializare în patiserie, obținută în Franța

Situațiile de calamitate sunt gestionate, la nivelul fiecărui județ, de comitetul pentru situații de urgență, care aparține de instituția prefectului. La nivelul municipiului București, coordonatorul acestui comitet este prefectul Andrei Nistor (38 de ani), propus de USR și numit oficial la începutul lunii octombrie, prin H.G. nr. 814/2025.
Irina Dumitrescu
19 feb. 2026, 09:32
Ce studii și ce pregătire are prefectul Capitalei, coordonatorul comitetului pentru situații de urgență. Andrei Nistor are o specializare în patiserie, obținută în Franța

Prefectul Capitalei are, așadar, obligația de a fi prezent pe teren în situații precum alertele meteo tip cod roșu de vreme rea, atunci când viața cetățenilor poate fi pusă în pericol, sau în situații provocate de explozii sau cutremure.

Fiind o funcție de demnitate publică, cel care o ocupă este necesar să fie absolvent de studii superioare de lungă durată. Pe lângă licență, aceștia au obligația să urmeze și studii de formare organizate de Institutul Național de Administrație.

Potrivit CV-ul postat pe site-ul Prefecturii, Andrei Nistor a absolvit Liceul Internațional de Informatică din București, în perioada 2002-2006. Actualul prefect a urmat un profil de Matematică-Informatică, potrivit unei copii a diplomei sale de Bacalaureat, pusă la dispoziția ziarului Libertatea.

Potrivit diplomei de Bac, prefectul Bucureștiului a susținut examenul maturității în sesiunea august-septembrie 2006, la disciplinele Limba Română oral (nota 9), Limba Engleză (nota 10), Limba Română scris (nota 5), Matematică (nota 7,30), Informatică (nota 8,80) și Educație Fizică (nota 8). Media generală a fost 8,01.

Citeste si VIDEO Bucureștiul, sub Cod roșu de neputință! Statul încasează miliarde din taxe și impozite, dar vatmanii fac munca utilajelor. Mijloacele de transport rămân în continuare blocate. Prefectul Capitalei: „Planurile de deszăpezire sunt foarte vechi”

Potrivit CV-ul încărcat pe pagina Instituției Prefectului, Andrei Nistor s-a înscris la facultate la trei ani după absolvirea liceului, în anul 2009. este absolvent al Facultății de Științe Economice, Finanțe și Bănci din cadrul Universității Ecologice. A absolvit facultatea în anul 2012, iar examenul de licență l-a susținut trei ani mai târziu, în februarie 2015.

La examenul scris de cunoștințe generale și de specialitate, a obținut nota 6, iar lucrarea de licență a fost notată cu 7, media fiind de 6,50.

Andrei Nistor nu s-a mulțumit, însă, doar cu studiile de economie și a decis să urmeze o pasiune mai veche, patiseria. Așa se face că, la scurt timp după terminarea facultății, a urmat studii la Școala Națională Superioară de Patiserie din Franța (Ecole Ducasse). La capătul a două luni de instruire, Andrei Nistor a primit un certificat profesional de patiserie franceză.

Citeste si Prefectul Capitalei, anunț în contextul Codului Roșu de ninsoare din București: „Lăsați mașinile acasă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT