Undă de șoc printre interlopi. Florin Ghinea, zis Ghenosu, reţinut de DIICOT! Acuzațiile care i se aduc

Florin Ghinea, cunoscut în lumea interlopilor drept Ghenosu, a fost reținut de procurorii DIICOT într-un dosar în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.
Mircea Filipescu
19 feb. 2026, 15:10
Undă de șoc printre interlopi. Florin Ghinea, zis Ghenosu, reţinut de DIICOT! Acuzațiile care i se aduc

Potrivit DIICOT, citată de AGERPRES, miercuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a cinci persoane și măsura controlului judiciar față de o alta, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj. Una dintre persoanele reținute ar fi interlopul Florin Ghinea, zis Ghenosu, coordonator al grupării.

”Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că gruparea de criminalitate organizată s-a cristalizat în jurul unui inculpat în vârstă de 51 de ani, care, folosindu-se de notorietatea și reputația sa în mediul infracțional, a coordonat activitatea membrilor grupului, a stabilit modalitatea de acordare a împrumuturilor cu dobânzi excesive și a dispus măsuri de constrângere asupra debitorilor, pentru a crea un climat de intimidare și temere”, susțin anchetatorii.

Vezi și Și bătut, și cu banii luați. Fostul procuror Mircea Negulescu, celebrul ”Portocală” din anii cătușiadei, învins definitiv în instanță și de Victor Ciutacu! Cât a fost obligat să-i plătească realizatorului de la România TV

În perioada 2023 – februarie 2026, în mod direct sau prin persoane interpuse, membri ai grupului infracțional organizat, liderul a oferit sume de bani cu împrumut, cu dobânzi între 10 și 30% pe lună, fără să fie autorizat în acest sens, explică DIICOT. Potrivit procurorilor, s-ar fi acordat împrumuturi în euro pentru care s-au perceput dobânzi între 81.000 și 459.000 euro.

”În scopul dobândirii în mod injust a unor sume mari de bani, membrii grupării de criminalitate organizată au procedat la exercitarea de presiuni psihice, amenințări cu acte de violență și chiar cu moartea asupra victimelor și a altor persoane din familia acestora”, arată procurorii.

În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de miercuri, au fost găsite și ridicate sume de bani în lei și euro, sisteme de stocare a datelor și de monitorizare video, înscrisuri, două autoturisme de lux, precum și alte probe, informează DIICOT.

Joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a doi dintre cei reținuți și a arestului la domiciliu față de ceilalți trei.

Citește și Nicușor Dan îi face un cadou de 750.000 de lei lui Traian Băsescu. Administrația Prezidențială nu a atacat decizia privind pensia specială a fostului șef de stat

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte