Diferența dintre suprafața utilă și suprafața construită continuă să creeze confuzii în rândul proprietarilor de apartamente de la bloc, în special în cazul locuințelor noi. Avocatul Gelu Pușcaș a publicat, pe pagina sa de Facebook, o analiză în care explică modul în care sunt definite cele două noțiuni de lege și ce rol joacă balcoanele în calculul cotelor de contribuție la cheltuielile comune.
Avocatul începe analiza cu o întrebare adresată noilor proprietari de apartamente: „care a fost prețul pentru fiecare metru pătrat aferent balconului – ai achitat prețul întreg sau pe jumătate?”
Scopul este clarificarea modului de repartizare a unor cheltuieli în listele de întreținere și să elimine orice confuzie legată de diferența dintre suprafața utilă și cea construită.
Conform explicațiilor sale, Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, nu există vreo definiție explicită a suprafeței utile sau a celei construite și nici nu face trimitere directă la acestea.
În lipsa unor precizări exprese, este necesară consultarea actelor normative conexe.
În acest context, este menționată Legea 114/1996 (legea locuinței), care în Anexa 1 definește clar suprafața utilă ca fiind suma tuturor suprafețelor utile ale încăperilor din locuință: cameră de zi, dormitoare, băi, bucătărie, spații de depozitare și de circulație interioară.
Astfel, norma prevede că nu sunt incluse în suprafața utilă balcoanele, logiile, prețurile, nișele pentru radiatoare sau suprafețele ocupate de sobe și cazane, în anumite condiții (vezi detaliile complete la finalul materialului), conform Capital.
În schimb, suprafața construită pe locuință include, pe lângă suprafața utilă a camerelor, și suprafața celor menționate mai sus, precum și cota-parte din părțile comune ale clădirii (casa scării, uscătoria, spălătoria, casa liftului și alte spații comune). La acestea se adaugă suprafața pereților interiori și exteriori.
Legat de cheltuielile comune, Legea 196/2018 face trimite la noțiunea de cotă-parte indiviză, definită ca procentul de proprietate comună forțată care revine fiecărui proprietar, calculat ca raport între suprafața utilă a apartamentului și suma suprafețelor utile din întregul condominiu. Suma acestor cote trebuie să fie egală cu 100%, în caz contrar urmând să fie recalculate.