În ce condiții se acordă alocație copiilor de peste 18 ani. Explicațiile oferite de Ministerul Muncii

După împlinirea vârstei de 18 ani, tinerii continuă să fie sprijiniți de stat în anumite condiții. Ministerul Muncii vine cu precizări legate de procedura privind alocația pentru copiii de peste 18 ani.
Giorgiana Amarie
20 feb. 2026, 08:36
În ce condiții se acordă alocație copiilor de peste 18 ani. Explicațiile oferite de Ministerul Muncii

După împlinirea majoratului, tinerii sunt în continuare sprijiniți de stat, în anumite contexte. Ministerul Muncii a venit cu precizări legate de procedura privind alocația pentru copiii de peste 18 ani.

În mod normal, alocația de stat pentru copii în România se acordă celor de până la 18 ani, însă legea permite continuarea plății și după această vârstă, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Imediat după ce împlinesc 18 ani, tinerii nu mai primesc alocația în contul părinților sau prin mandat poștal dacă nu se fac anumiți pași care să demonstreze că aceștia își continuă studiile.

Citește și: 16,8% abandon școlar: criza educației și profesorii care repară, zi de zi, ce sistemul nu reușește. Au fost deschise înscrierile în campania „Liga Profesorilor Excepționali”

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 61/1993, alocația de stat se acordă și tinerilor care au împlinit 18 ani, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la finalizarea acestora. Totodată, beneficiază de alocație și tinerii cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar, fără a trece de vârsta de 26 de ani. Tinerii care au împlinit 18 ani și repetă anul școlar nu beneficiază de acest drept. (art. 1 alin. (3) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii:

”Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.”).

În 2026, alocația pentru tinerii de peste 18 ani care sunt la liceu sau profesional a rămas la 292 lei pe lună, aceeași sumă ca cea pentru copiii între 2 și 18 ani.

Ministerul Muncii a clarificat ce trebuie făcut pentru a obține alocația odată cu împlinirea vârstei de 18 ani. Conform art. 8 alin. 1 din HG nr. 577/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii:

”(…)inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti (…) transmite direcţiilor teritoriale, în scris şi în format electronic, până la data de 1 octombrie a fiecărui an situaţia centralizatoare privind elevii înscrişi în anul şcolar, care va cuprinde numele şi prenumele tânărului, codul numeric personal, adresa completă de domiciliu sau de reşedinţă a acestuia, precum şi unitatea de învăţământ la care este înscris. Situaţia va cuprinde şi elevii înscrişi în unităţile de învăţământ private acreditate ori autorizate în condiţiile legii.”

Astfel, continuarea plății alocației de stat pentru copii pentru această categorie de vârstă este realizată pe baza informațiilor transmise de secretariatele unităților de învățământ către inspectoratel școlare, care le înaintează apoi agențiilor teritoriale pentru a se efectua plata.

Din moment ce statul oprește alocația la 18 ani, pot apărea întârzieri până când banii reintră în conturi pe baza noilor documente care trebuie trimise de unitățile școlare.

”Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale, nu a înregistrat întârzieri la plata niciunui tip de beneficiu de asistență socială.

Situații pot apărea atunci atunci când datele nu sunt transmise la timp, apar neconcordanțe între evidențele școlare și cele ale agențiilor teritoriale sau când tânărul nu mai frecventează cursurile, când intervin schimbări la opțiunea de plată, a domiciliului sau expirarea valabilității actului de identitate.

Spre exemplu, în situatia de suspendare a plății se regăsește și cazul prevăzut la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 61/1993,  în care tânărul optează ca plata să fie efectuată prin mandat poștal, iar plata se suspendă dacă timp de 3 luni nu a încasat drepturile cu titlu de alocaţie de stat. În acest caz, reluarea în plată, inclusiv cu plata drepturilor restante, se face pe bază de cerere scrisă.

De menționat este faptul că plata se realizează imediat ce situația este clarificată, iar drepturile restante pot fi acordate ulterior.”, a transmis Ministerul Muncii pentru MediaFlux.

Citește și: Veste bună, verificaţi cardurile! Intră primii bani din 2026, de ce sunt mai puţini bani faţă de 2025

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Fanatik.ro
Contractul lui Selly cu MApN: cum a ajuns influencerul să filmeze cu Smiley în baze militare ale Forțelor Aeriene Române
Capital.ro
Restanțieri la întreținere. Costurile ascunse pe care le generează vecinii de la bloc. Plătești și tu din vina altora
Playtech.ro
Cât a ajuns întreținerea pentru un apartament cu 3 camere, după aproape o lună fără apă caldă și căldură
Adevarul
Secretul biletelor de avion ieftine. În ce zi a săptămânii poți găsi cel mai ieftin zbor
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O adolescentă de 16 ani a fost găsită în stare de inconștiență lângă fire de înaltă tensiune căzute pe o stradă din București
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat că îi distruge cariera unui om de bază al FCSB: ”Nu îl mai ia nimeni, gata și la națională!” / ”Îl pensionezi așa brusc?!”
MediaFlux
Românii care l-au impresionat pe Donald Trump. Doi oameni – cheie care îi stau alături președintelui SUA
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat