Se schimbă sunetul la RO-ALERT. Raed Arafat: Sistemul va include mai multe niveluri de alertă

Raed Arafat a anunțat că se schimbă sunetul la RO-ALERT. Potrivit șefului DSU, sistemul va avea mai multe niveluri de alertă.
Loredana Brumă
22 feb. 2026, 10:06
Se schimbă sunetul la RO-ALERT. Raed Arafat: Sistemul va include mai multe niveluri de alertă

Se schimbă sunetul la RO-ALERT. Raed Arafat a anunțat că acest demers este în lucru de mai mult timp, fiind realizat în colaborare cu STS. De asemenea, șeful DSU a precizat că sunetul actual RO-ALERT pentru situațiile grave va rămâne neschimbat, acesta fiind standardizat la nivel internațional.

Se schimbă sunetul la RO-ALERT. Anunțul făcut de Raed Arafat

Raed Arafat a precizat că modificările vizează în special alerte precum cele privind copiii dispăruți sau alte situații de interes public.

”Concret, sistemul va include mai multe niveluri de alertă:

• Alerta de risc iminent și alerta extremă vor păstra sunetul original RO-ALERT, utilizat la nivel internațional.
• Alerta severă va avea un sunet mai discret, similar cu cel al unui mesaj SMS.
• Alerta copil dispărut va fi semnalizată, de asemenea, printr-un sunet asemănător celui al unui mesaj SMS.
• A fost introdusă și o nouă categorie, alerta pentru siguranță publică, care va apărea doar pe ecran, fără niciun sunet, tocmai pentru a nu divulga poziția persoanelor care se pot afla ascunse pentru a evita un pericol.

În concluzie, adaptarea sunetelor RO-ALERT nu este rezultatul unui eveniment punctual sau al unor reacții recente, inclusiv cele generate de alerta transmisă recent în București, ci face parte dintr-un proces început în urmă cu câteva luni, derulat împreună cu STS, care nu este încă finalizat, deoarece implementarea tehnică depinde de producătorii de telefoane, atât pentru sistemele Android, cât și iOS.

Pentru ca noile opțiuni să fie disponibile, este important ca utilizatorii să își actualizeze telefoanele la cea mai recentă versiune a sistemului de operare, un proces simplu, care se face online, direct din setările telefonului. Estimarea noastră este ca marea majoritate a telefoanelor să aibă acest sistem implementat în perioada următoare, pe măsură ce actualizările sunt instalate.

Citește și Raed Arafat îi îndeamnă pe români să aibă la îndemână rucsacul pentru situații de urgență. ”Fiți pregătiți măcar pentru 72 de ore!”

Având în vedere că o parte dintre telefoane au deja implementate noile opțiuni, la nivelul DSU se va lucra la actualizarea procedurilor, astfel încât mesajele RO-ALERT să fie transmise diferențiat, în funcție de gravitatea situației. Totodată, posibilitatea de a utiliza alerte mai puțin intrusive va permite introducerea unor mesaje de interes public, precum cele pentru cod galben, care până acum erau transmise exclusiv prin aplicația DSU.

De asemenea, o parte dintre alertele de cod portocaliu vor putea fi transmise sub forma unor alerte severe, cu un sunet asemănător celui al unui SMS, în timp ce alertele care indică un risc major vor continua să fie semnalizate exact ca până acum, cu sunetul RO-ALERT standard”, a transmis șeful DSU.

Reamintim că recent, bucureștenii au fost revoltați de faptul că au fost treziți la 4 dimineața pentru a fi avertizați de ninsorile abundente.

Citește și Explicația penibilă a lui Raed Arafat despre Ro-Alertul de la 4 dimineața: „La ora aceea, o parte dintre bucureșteni plecau sau se pregăteau să plece la muncă”

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România