Mihai Trăistariu și-a pierdut părinții în urmă cu mai mulți ani, dar se gândește mereu la ei. Pe tatăl său l-a pierdut când avea 17 ani, iar pe mamă la 26 de ani. Artistul vrea să amenajeze acum mormântul părinților săi și să meargă la locul de veci cât de des poate.
„Părinții mei s-au stins cu ani în urmă. Eu aveam 17 ani când a murit tatăl meu și 26 de ani când a murit mama, a doua zi după ce am concurat la Eurovision. Eu le-am făcut atunci mormânt, dar nu m-am ocupat prea mult de el. Mă mai ceartă lumea că nu le-am pus acolo un cavou sau gresie, ceva. Așa că, anul acesta, mi-am propus să ne ocupăm noi, familia. Eu o să plătesc totul și o să îl amenajăm frumos”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Viva.ro.
„Eu stau departe, la Constanța. Sora mea este în Iași, un frate în Germania și pictorul în Piatra Neamț. Fratele pictor nu merge pe acolo, nu are chef, nu știu, dar cred că ajunge la doi-trei ani.
Dar am niște verișori. Părinții noștri i-au nășit pe ei și se duc la două-trei luni și mai plantează flori. Cu ei țin legătura. Eu merg o dată pe an. Când am concert în zonă trag o fugă la cimitir. Dar ce să zic?
Anul trecut, chiar în luna septembrie, le-am făcut o pomană părinților și ne-am întâlnit toți frații acolo, la cimitir. Am fost vreo 20 de rude. Tot eu am plătit, dar nu contează asta. Important este că s-a făcut această pomană și că îi pomenim”, a mai dezvăluit artistul.
„Ne amintim de ei, eu postez mereu în memoria lor. Și când a fost ziua mamei sau a tatălui mai amintesc de ei, fac câte o postare. Mereu spun că am împrumutat vocea de la mama și ambiția de la tata, care a fost și el pictor. Mama a cântat… Mereu am amintit de ei, că așa este frumos, să ne amintim de părinți, chiar dacă ei nu mai sunt. Ce să zic? Chiar dacă ei nu s-au înțeles, într-un final îmi dau seama că sunt părinții mei și îi iubesc așa cum au fost.
Nu mai vreau să vorbesc de rău de ei, că mă ceartă lumea. Așa îi avem, așa i-am avut, așa ne-au crescut… Bine că am supraviețuit și am trăit frumos până la urmă, și am ajuns bine. Toți patru suntem realizați. Avem casa noastră, familii, mai puțin eu, dar am tot ce îmi trebuie la ora asta. Așa că părinții trebuie pomeniți și iubiți așa cum au fost”, a mărturisit Mihai Trăistariu.