Beatrice Dunăreanu, iubita cunoscutului influencer Andu, celebră la rândul ei pe rețelele sociale, a fost implicată recent într-un accident rutier petrecut în Capitală. În urma impactului, aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale și a ajuns la spital pentru investigații.

Betty, așa cum este cunoscută în mediul online, a povestit că accidentul a avut loc în zona Piața Dorobanți. Aceasta ar fi încetinit pentru a acorda prioritate unui pieton, moment în care mașina sa a fost lovită din spate.
Impactul nu a fost unul puternic, dar situația s-a complicat ulterior. Betty a explicat că a încercat să rezolve pe cale amiabilă, dar șoferul care a lovit-o ar fi refuzat să prezinte documentele, moment în care a fost chemată poliția.
„Vreau să vă povestesc ce s-a întâmplat. O să vorbesc mai greu, dar o să vă povestesc acum. Astăzi eram și eu pe la Piața Dorobanți și am făcut și eu o frână de motor să las pietonul să treacă.
Un om din spatele meu, cred că stătea pe telefon, s-a decis să mă pupe în fundul mașinii și m-am dat jos și i-am spus să facem amiabilă. Omul a plecat de la locul accidentului, eu am rămas acolo ca tâmpita.
I-am spus că sun la poliție, că el nu a vrut să îmi dea actele lui, mi-a spus că permisul lui este expirat și că nu poate să îmi dea actele lui.
A venit poliția, a venit Salvarea pentru că pe mine mă durea foarte tare capul că din impact am dat foarte tare cu capul, eu având centura de siguranță, a venit poliția ne-a testat pentru alcool, a ieșit 0 la amândoi”, a declarat Betty.

Citește și: Influencerul Adonis, prima reacție după ce l-a făcut una cu pământul pe Darian Ion: „Nu sunt un tip violent”
La fața locului au intervenit echipaje de poliție și o ambulanță. Influencerița a acuzat dureri puternice de cap și de gât în urma impactului, motiv pentru care a fost transportată la spital pentru investigații.
„Acum am venit la Floreasca pentru niște investigații amănunțite să nu am ceva, pentru că deja mă durea foarte tare. Mi-au dat jos gulerul, dar mi-au recomandat să îmi cumpăr unul mai moale ca să pot să și dorm cu el pentru că am rămas cu niște dureri de la impact. Mi-au dat și câteva pastile, acum mă duc să declar accidentul la accidente ușoare”, le-a mai spus Betty fanilor săi din mediul online.