Prognoza meteo. Se depune strat neuniform de zăpadă la munte, temperaturile scad la -15 grade C. Oana Păduraru anunţă ploi şi lapoviţă în sud

Cerul va avea înnorări. Local la munte va ninge în general slab cantitativ, iar centrul, estul, sud-estul și sud-vestul țării, pe arii restrânse vor fi ploi slabe și trecător precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat vor  fi condiții pentru polei sau ghețuș. În Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură va fi viscol (la rafală, vântul va avea viteze de 60...85 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, de 80...110 km/h), se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosimi în medie, de 10...15 cm, iar vizibilitatea va fi scăzută.
Viorel Dobran
24 feb. 2026, 13:35
Prognoza meteo. Se depune strat neuniform de zăpadă la munte,  temperaturile scad la -15 grade C. Oana Păduraru anunţă ploi şi lapoviţă în sud

Prognoza meteo MIERCURI
În Țară

Valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice datei în jumătatea de sud-vest a țării, iar în rest acestea vor fi apropiate de cele normale. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații slabe cantitativ, ziua local în jumătatea nordică a țării și pe alocuri în rest, iar noaptea la munte și pe arii în general restrânse îndeosebi în sud-est. La munte și în Maramureș va ninge, în  Moldova, și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crișana, Dobrogea și Muntenia vor fi precipitații mixte. Izolat vor fi condiții de polei.

La munte se va depune strat nou de zăpadă neuniform, cu grosimi în medie de 10 cm. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte unde va fi viscol, viteze mai mari urmând a se înregistra la peste 1500 m altitudine unde vor fi rafale de 80…110 km/h, iar la viteze mai mici, în general de 45…60 km/h, temporar în estul țării, iar pe parcursul zilei și în sud-vest și centru. Temperaturile maxime vor fi de la 1 grad în nordul Moldovei și estul Transilvaniei, până spre valori de 14 grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa în general între -9 și 0 grade, cu valori mai scăzute în depresiuni, unde va fi ger. Izolat va fi ceață, anunţă ANM.

București

Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru ultima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când vor fi precipitații mixte și posibil polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -3…0 grade.

Noi alerte meteo. ANM anunţă cod portocaliu de ninsori şi viscol puternic. Harta judeţelor vizate

Prognoza meteo JOI
În Țară

Vremea se va ameliora semnificativ ca aspect comparativ cu intervalul anterior, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale datei. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în prima parte a zilei nord-estul, sud-estul și sud-vestul țării unde vor fi înnorări. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, în prima parte a intervalului, în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 9 grade, iar cele minime între -8 și 1 grad, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali spre valori în jurul a -15 grade. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.

București

Vremea se va răci ușor. Cerul va fi variabil, mai mult senin seara și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade, mai coborâtă în zona preorășenească spre -7 grade.

Prognoza meteo VINERI
În Țară

Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor crește ușor față de ziua anterioară în jumătatea vestică a țării. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 12 grade, iar cele minime între -7 și 4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre valori în jurul a -14 grade. Dimineața izolat va fi ceață.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 27.02.2026 Ora 08:00 – 28.02.2026 Ora 08:00

București

Vremea va fi frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -5…-4 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Prognoza meteo de Paşte 2026. Se ciocnesc norii, dar şi soarele străluceşte puternic. Accuweather şi ANM au actualizat hărţile pentru aprilie

Prognoza meteo SAMBATA
În Țară

Vremea se va menține predominant frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori mai mari decât cele normale datei în jumătatea vestică a țării și apropiate de mediile multianuale în rest. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 14 grade, iar cele minime între -9 și 5 grade.

București

Vremea se va menține frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori normale pentru această dată. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

prognoza-7zile (43)

Prognoza meteo DUMINICA, LUNI, MARTI
În Țară

Procesul de încăzire a vremi va continua, astfel că valorile termice vor fi mai mari decât cele normale în toată țara. Nu vor fi precipitații.

București

Vremea se va încălzi de la o zi la alta, urmând a se înregistra valori termice mai mari decât cele normale pentru începutul lunii martie. Nu vor fi precipitații.