Un chimist medical câștigă în medie 4.200 de lei net, un laborant peimește 4.500 de lei, în vreme ce un chimist are 4.640 de lei în medie. Concomitent, un inginer chimist pleacă la final de lună cu 5.000 de lei, conform informațiilor primite.
„Salariile din domeniul chimiei variază semnificativ în funcție de nivelul de responsabilitate, specializare, mediul de lucru și tipul de industrie. Pentru pozițiile de început de carieră veniturile sunt în general în raport cu media generală a pieței de muncă.
Pe măsură ce rolurile devin mai specializate, salariile cresc proporțional. Veniturile sunt mai atractive în special în companiile multinaționale care au prezență în România și cerințe stricte de calitate și reglementare”, explică Roxana Drăghici, șefa de vânzări la eJobs, cea mai mare platformă de recrutare de forță de muncă din România.
Un element distinct al domeniului este gradul ridicat de tehnicitate și necesitatea certificărilor sau a competențelor specifice.
„Această complexitate tehnică nu doar că stabilizează cererea pentru profesioniști bine pregătiți, dar creează și un avantaj salarial pentru candidații care pot demonstra competențe aplicabile. Competențele digitale, familiaritatea cu instrumentele moderne de laborator și adaptabilitatea la schimbările tehnologice sunt tot mai cerute și pot influența pozitiv negocierile salariale”, mai spune Drăghici.
„Pentru specialiștii care investesc în perfecționare continuă, certificări și dezvoltare profesională, o carieră în acest sector oferă stabilitate, diversitate de roluri și posibilități de creștere într-un mediu complex și competitiv”, afirmă aceasta.