Turişti blocaţi timp de peste două ore în Roata Mare din Salina Turda

Doisprezece turişti au fost blocaţi, luni, timp de două ore şi jumătate, în Roata Mare din Salina Turda, situată în Mina Rudolf, la o adâncime de 80 de metri, din cauza unei defecţiuni, ei fiind coborâţi cu ajutorul unei macarale.
Filip Stan
19 aug. 2013, 14:09
Turişti blocaţi timp de peste două ore în Roata Mare din Salina Turda

Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie, a declarat pentru Mediafax, că 12 turişti au fost blocaţi, luni, în Roata Mare din Salina Turda, „dar au fost coborâţi în siguranţă, după două ore şi jumătate, cu ajutorul unei macarele, de către angajaţii salinei şi ai unei firme care se ocupă de mentenanţa roţii”.

„A fost o problemă tehnică, apărută la un braţ al uneia dintre gondolele Roţii Mari. Acesta s-a forfecat şi a atins roata, moment în care aceasta s-a oprit. Este prima dată de la inaugurarea Salinei Turda, în 2010, după modernizarea cu fonduri europene, când are loc un astfel de incident”, a spus Ştefănie.

Potrivit acestuia, o echipă de specialişti evaluează Roata Mare din punct de vedere tehnic.

Contactaţi de corespondentul Mediafax, reprezentanţii Salinei Turda au precizat că vor transmite un comunicat de presă legat de acest incident.

Roata Mare este amplasată în Mina Rudolf, la o adâncime de 80 de metri. Roata are o înălţime de 20 de metri, are şase gondole cu opt locuri fiecare, iar un tur complet durează opt minute.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Numele surpriză care ar putea ieşi de pe lista celor de la FCSB: „Noi am crezut că se va putea întoarce!” Care e situaţia lui Radunovic şi a lui Mihai Popescu
Capital.ro
Adio vechiului sistem de taxare rutieră. TollRo devine obligatoriu de la 1 octombrie. Cine trebuie să plătească
Playtech.ro
Câte zile de concediu fără plată poate lua un angajat. Ce spune exact Codul muncii și când poate refuza angajatorul
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
Au rezolvat transferul: revenire de senzație în SuperLiga!
MediaFlux
Răsturnare de situație în război. Posibilă „dezescaladare” în această iarnă! Zelenski a anunțat
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului