PSD condiţionează votul pentru bugetul de stat. Grindeanu: Doar așa putem scoate economia din recesiune

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că dacă bugetul de stat pe 2026 nu va include propunerile social-democrate nu va trece de votul Parlamentului.
Alina Andrei
27 feb. 2026, 15:22
PSD condiţionează votul pentru bugetul de stat. Grindeanu: Doar așa putem scoate economia din recesiune
Sursă foto : Facebook / Sorin Grindeanu

PSD a condiţionat explicit votul asupra bugetului de stat. Liderul partidului, Sorin Grindeanu, a spus clar că dacă proiectul nu va include propunerile social-democrate nu va trece de votul Parlamentului.

”Bugetul pe 2026 trebuie să finanțeze atât măsurile ce susțin puterea de cumpărare a românilor aflați în situații dificile, cât și programele de sprijin pentru firme, fiindcă doar așa putem scoate economia din recesiune!

Asta înseamnă pentru PSD un buget echilibrat – măsuri care reduc risipa, dar mai ales soluții pentru a proteja nivelul de trai al românilor și ajută companiile să investească pentru a-și crește afacerile.

Citește și: Guvernul Ilie Bolojan a adoptat proiectul prin care sunt reduse taxele locale pentru persoanele cu handicap, imobilele vechi și mașini

Orice proiect de buget care nu respectă aceste principii nu face altceva decât să prelungească recesiunea! Asta înseamnă să condamne la sărăcie mai mulți români și să pună lacătul pe tot mai multe afaceri. Iar PSD nu poate susține așa ceva!”, a scris președintele PSD Sorin Grindeanu pe Facebook.

Citește și: Situație halucinantă marca Bolojan! Premierul l-a demis pe șeful Vămilor în ianuarie, iar acum l-a adus înapoi și l-a numit vicepreședinte