Iranul acceptă, în negocierile cu SUA, să nu stocheze uraniu îmbogăţit. CNN: Trump anunţă că se apropie momentul pentru o decizie „importantă” privind Teheranul

Ministrul de Externe al Omanului estimează că toate problemele referitoare la un acord pot fi soluţionate ”amiabil şi în mod exhaustiv” în termen de trei luni. Marile puteri şi-au retras oamenii din ambasadele din zonă şi se aşteaptă un atac iminent.
Viorel Dobran
28 feb. 2026, 07:39
Iranul acceptă, în negocierile cu SUA, să nu stocheze uraniu îmbogăţit. CNN: Trump anunţă că se apropie momentul pentru o decizie

Iranul a acceptat să nu mai stocheze uraniu îmbogăţit, anunţă ministrul de Externe al Omanului, Badr Albusaidi, salutând un progres major în cadrul unor negocieri cu Statele Unite, relatează AFP.

”Acesta este un lucru complet nou, care face într-adevăr argumentul îmbogăţirii (uraniului) mai puţin pertinent, pentru că de-acum vorbim despre absenţa stocării”, a declarat vineri, la postul amerian CBS News, şeful diplomaţiei din Oman.

”N-ai nevoie să îmbogăţeşti (uraniu), când ai atâta petrol, deci nu sunt mulţumit de negocieri”, delara chiar înaintea acestui anunţ preşedntele american Donald Trump, în faţa presei, într-o vizită în Texas.

EXCLUSIV Băsescu avertizează că va fi ”un dezastru” dacă SUA bombardează Iranul. ”E risc și pentru Europa, pentru că Iranul va încerca să lovească oriunde”

”Eu spun nicio îmbogăţire (a uraniului). Nu 20%, nu 30%”, a subliniat el.

Ministrul de Externe al Omanului, a cărui ţară a mediat joi în ngocieri între Statele Unite şi Iran la Geneva, a estimat că toate problemele referitoare la un acord pot să fie soluţionate ”aniabil şi în mod exhaustiv” în termen de trei luni.

Aceste negocieri sunt percepute ca fiind o ultimă  şansă de evitare a unui război, în urma unor ameninţări cu atacuri americane în Iran şi unei desfăşurări militare importante a Staelor Unite în Orientul Mijlociu.

”Dacă obiectivul este să se garanteze pentru totdeauna că Iranul nu se poate dota cu bomba nucleară, cred că am rezolvat această problemă mulţumită acestor negocieri, convenind un progres foarte important, care nu a mai fost realizat niciodată mai înainte”, a declarat el.

SUA și Iran încep joi discuții cruciale pentru prevenirea conflictului. Donald Trump amenință cu atacuri dacă nu se ajunge la un acord nuclear

 

Potrivit ministrului de Externe din Oman, Iranul nu va putea să stocheze urniu îmbogăţit şi vor avea loc verificări în acest sens.

El a anunţat de asemenea că Iranul îşi va scădea stocul actual ”la cel mai scăzut nivel posibil”.

Statele Unite acuză Iranul – care dezminte – de faptul că vrea să se doteze cu bomba atomică şi insistă asupra unei interziceri totale a îmbogăţirii uraniului.

Iranul îşi apără un drept la dezvoltarea unui domeniu nuclar civil.

Însă, ”dacă nu poţi să stochezi material îmbogăţit, nu poţi în niciun caz să fabrici o bombă” atomică, a subliniat la CBS Badr Albusaidi.

Trump admite că se apropie o „decizie importantă” privind Iranul

Preşedintele SUA Donald Trump a recunoscut vineri că se confruntă cu o alegere dificilă privind modul în care va gestiona relaţia cu Iranul, după ce eforturile diplomatice s-au dovedit nesatisfăcătoare, relatează CNN.

„Avem de luat o decizie importantă”, le-a spus el susţinătorilor adunaţi în Corpus Christi, Texas, unde îşi promova agenda energetică.

Trump a afirmat că decizia „nu este uşoară” şi că Iranul este implicat de mult timp în acţiuni ostile. „Avem o ţară care, de 47 de ani, a soulberat picioarele şi braţele oamenilor”, a spus el.

„Vor să facă un acord, dar trebuie să fie un acord care să aibă substanţă”, a declarat preşedintele SUA.

El a precizat că s-a consultat cu cei doi senatori republicani ai statului Texas, Ted Cruz şi John Cornyn, la bordul Air Force One, în timp ce se deplasa spre stat.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Pe patru roți pentru Știința! Imagini spectaculoase ale camionului decorat în „hainele alb-albastre“ ale Universității Craiova
Capital.ro
Decizie pentru asociațiile de proprietari. Înalta Curte a schimbat legea. Cum se calculează dobânda pentru pagube
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru luna martie. Vin surprize mari pentru vreme
Adevarul
„Comoditatea mașinii personale e de fapt masochism și barosăneală”. Dezbaterea virală despre traficul din București
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Dinamovistul nelipsit de la meciurile ”câinilor” a ajuns să lucreze într-o fabrică din Anglia după ce a fost arestat de DIICOT: ”Acolo se injecta carnea cu steroizi”
MediaFlux
Oficialul român care l-a sfidat pe Putin, chiar la Moscova. Gestul făcut pe un pod din Rusia
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj