Sorin Grindeanu anunţă că face bilanţul guvernării Bolojan: „Vom rămâne evident la guvernare atâta timp cât vocea PSD contează”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, anunță evaluarea guvernării după aproape nouă luni de la intrarea la putere și afirmă că partidul nu rămâne în Executiv „din inerție”, ci doar dacă produce rezultate pentru cetățeni.
Viorel Dobran
28 feb. 2026, 14:53
Sorin Grindeanu anunţă că face bilanţul guvernării Bolojan: „Vom rămâne evident la guvernare atâta timp cât vocea PSD contează

Sorin Grindeanu a declarat, sâmbătă, la Forumul Național al PES Activists România, că analiza activității guvernamentale este „obligatorie”, în contextul apropierii a nouă luni de la intrarea PSD la guvernare.

„Este exact ce fac toate partidele social-democrate europene mature din Europa. Niciun partid serios nu rămâne la guvernare din inerție. Rămâne la guvernare doar dacă guvernarea produce rezultate pentru cetățenii”.

Liderul social-democrat a subliniat că evaluarea vizează atât miniștrii PSD, cât și întreaga activitate a coaliției.

PSD condiţionează votul pentru bugetul de stat. Grindeanu: Doar așa putem scoate economia din recesiune

„Un partid serios nu caută vinovați în exterior”
„După mai bine de șase luni de la intrarea noastră la guvernare, în curând vor fi nouă luni, este nu doar legitim, ci eu consider că este obligatoriu să evaluăm ce-a mers bine și ce-a mers prost în această guvernare în cele nouă luni. Pentru că nu vorbim de guvernarea unui singur om, vorbim de guvernarea României. (…) Noi am anunțat în urmă cu două sau trei săptămâni că vom începe evaluarea propriilor miniștri din guvernul actual, cu miniștrii social-democrați, cu deciziile pe care le-am luat noi. Pentru că, până la urmă, un partid serios nu caută vinovați în exterior înainte de a-și evalua propriile responsabilități”.

Potrivit acestuia, analiza „va privi ansamblul guvernării”, deoarece „coaliția presupune responsabilitate comună”.

„Românii sunt cei care ne-au dat votul, românii sunt cei care ne-au dat legitimitatea și românilor trebuie să le spunem transparent și cinstit dacă această guvernare din care facem parte și noi le face viața mai bună sau dacă le cere doar sacrificii fără rezultate”, spune liderul PSD.

PSD, „legitimitate dată de votul românilor”

El a adăugat că PSD are „o legitimitate puternică dată de votul a milioane de români” și că partidul este la guvernare „pentru a reprezenta acest vot, nu pentru a valida decizii luate în mod unilateral, nu pentru a fi spectatori”.

Citește și: Guvernul Ilie Bolojan a adoptat proiectul prin care sunt reduse taxele locale pentru persoanele cu handicap, imobilele vechi și mașini

În ceea ce privește direcția bugetară, liderul PSD a afirmat că bugetul trebuie să fie unul al dezvoltării.

„Bugetul unei țări nu este un simplu exercițiu contabil. Bugetul este expresia unei viziuni politice. (…) Bugetul României trebuie să fie un buget al dezvoltării, un buget al investițiilor, un buget al stabilității, un buget care finanțează infrastructura, sănătatea, educația și energia”.

„Vom rămâne evident la guvernare atâta timp cât vocea PSD contează, atâta timp cât votul românilor este respectat. Atâta timp cât guvernarea înseamnă dezvoltare, nu austeritate fără sens”, a mai spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu, atac la USR: „mitologie politică” și „ipocrizie”

În același discurs, Grindeanu a acuzat USR că și-ar fi construit o imagine „pe ipocrizie”, susținând că partidul s-a prezentat drept „puritatea absolută”, „competență” și „meritocrație”, însă realitatea ar contrazice această „mitologie politică”.

„Vedem cum cei care condamnau privilegiile au ajuns să apere privilegiile. (…) Aceasta nu este reformă. Aceasta este ipocrizie politică”, a spus Grindeanu, într-un pasaj în care a folosit și o formulare ironică la adresa USR.

 

Mesaj intern și teme ideologice: „progresism”, politici verzi și „valori naționale”
În final, Grindeanu i-a mulțumit lui Victor Negrescu, pe care l-a felicitat pentru activitatea la conducerea PES Activists România, și a comentat discuțiile privind scoaterea termenului „progresism” din statutul partidului.

În acest context, liderul PSD a criticat unele politici verzi, invocând situații în care „nu finalizăm hidrocentrale” pentru a proteja „ipotetice moluște”, și a punctat că partidul respectă deciziile CEDO, dar își propune să apere „în primul rând valorile naționale și tradițiile creștine”. De asemenea, a susținut că PSD rămâne pro-european, însă vrea „o voce puternică și clară” în UE, inclusiv în raport cu tratate comerciale care ar afecta „interesele agriculturii” românești.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum l-a numit Zlatan Ibrahimovic pe Leo Messi după meciul Argentina – Egipt: ”Nimeni nu se poate apropia de el”
Capital.ro
Vești importante pentru fermieri. UE pregătește un sprijin de până la 1,5 miliarde de euro. Măsurile au fost aprobate în regim de urgență
Playtech.ro
O nouă săptămână dificilă pe piața energiei. România are prețuri mai mari decât Grecia și Bulgaria la curent electric
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de ploi, grindină și vijelii în mare parte din țară! Când scapă România de vremea capricioasă
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
PAPARAZZI Cristina Guță, la cumpărături! Soția lui Nicolae Guță a ieșit din casă cu tot aurul pe ea pentru un mop FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?