Rețeta celor mai buni mucenici moldovenești: Cum obții aluatul care se topește în gură, exact ca la bunica

Vă prezentăm o rețetă de mucenici moldovenești pufoși și aromați, perfecți pentru 9 martie. Secretul constă într-un aluat perfect, însiropat și dospit corespunzător.
Alexandra Dumitrescu
02 mart. 2026, 14:42
Rețeta celor mai buni mucenici moldovenești: Cum obții aluatul care se topește în gură, exact ca la bunica

Pe 9 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții 40 de Mucenici. Astfel, în multe case din România se pregătesc tradiționalii mucenici moldovenești, cunoscuți și sub denumirea de „sfințișori”. Potrivit Libertatea, citată de CSID, pentru un desert gustos ai nevoie de mai mai mult decât ingrediente de calitate. O tehnică de preparare sănătoasă pentru o sărbătoare mai plăcută și luminoasă.

Citește și: Două drone lansate spre baza britanică din Cipru au fost doborâte. Aeroportul din Paphos a fost evacuat, oamenii s-au adunat în parcări FOTO

Un alt secret pentru mucenici pufoși este dospitul

Mucenicii moldovenești sunt făcuți dintr-un aluat asemănător celui de cozonac, modelat în forma cifrei opt – simbol al infinitului și al jertfei celor 40 de Mucenici din Sevastia. După coacere, sunt însiropați, unși cu miere și presărați din belșug cu nucă măcinată.

Pentru un aluat pufos, drojdia trebuie să fie activată corect în lapte călduț cu puțin zahăr și făină. Restul ingredientelor trebuie să fie la temperatura camerei. Frământarea corectă este cheia: aluatul trebuie lucrat până devine elastic și omogen. De asemenea, dospirea aluatului este vitală. Acesta trebuie lăsat la crescut până își dublează volumul, într-un loc cald și ferit de curent.

Ingrediente de bază pentru aluat sunt făina, laptele, drojdia, zahărul, ouăle, untul, vanilia și coaja de lămâie. După ce aluatul a stat la dospit suficient, acesta se împarte în porții egale, se formează suluri și apoi cifra opt specifică. Mucenicii se așază în tavă și se coc la 170 – 180 de grade până capătă o culoare aurie.

În paralel, se prepară un sirop din apă și zahăr, aromat cu coajă de citrice și, opțional, cu esență de rom. Mucenicii răciți se însiropează bine, se ung cu miere și se presară cu nucă măcinată.

Pentru varianta de post, laptele, ouăle și untul se înlocuiesc cu apă și ulei, dar rezultatul rămâne la fel de gustos și aromat, mai ales după ce sunt bine însiropați și acoperiți cu miere și nucă.

Pufoși, parfumati și plini de simbolism, mucenicii moldovenești rămân unul dintre cele mai apreciate deserturi tradiționale de primăvară.

Citește și: Produsul de la LIDL care costă mai puțin cu 45%. Este nelipsit de pe mesele românilor în Postul Paștelui