Câştigător Eurovision România 2026. Cu cine merge ţara noastră să se dueleze în finala de la Viena

România revine în 2026 în concursul Eurovision, în semifinala cu numărul doi, după ce TVR a zis pas la ultimele două ediții, în urma eșecului înregistrat în 2023. Țara noastră a reușit ultima dată să se califice în ultimul act al concursului muzical în urmă cu patru ani.
Irina Dumitrescu
04 mart. 2026, 13:12
Câştigător Eurovision România 2026. Cu cine merge ţara noastră să se dueleze în finala de la Viena

Câştigător Eurovision România 2026. Piesa care va intra în concursul  din luna mai, organizat la Viena, va fi aleasă în cadrul unui show organizat de televiziunea publică. Peste 100 de piese au intrat în competiție pentru ediția din acest an a Selecției Naționale 2026.

Mihai Trăistariu, înainte de finala Eurovision 2026: „Se vede imediat când ceva nu este în regulă”

În actul final de miercuri, 4 martie, 12 finaliști vor concura pentru a reprezenta România în Austria peste două luni. Potrivit TVR, piesele care concurează vor fi analizate și punctate de un juriu format din persoane din lumea showbiz-ului și jurnaliști. Giulia Nahmany, actriță din Israel stabiliă în România, și Daniel Nuță, cunoscut în special pentru rolul lui Vlad Țepeș producția Netflix „Otomanii”, vor prezenta show-ul.

„Finala va fi jurizată de cunoscuta interpretă Andreea Bălan, Andrei Tudor, compozitorul piesei Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision, Marius Dia, compozitor, producător şi A&R, cu peste zece ani de experiență şi o activitate constantă atât în industria muzicală din România, cât şi la nivel internațional, Cristian Tarcea, cunoscut și sub numele de Monoir, cu o experiență de peste 15 ani în producție și compoziție, Elena Popa, jurnalist, creator de conținut digital Libertatea și solistă a trupei Yolo Band, Doru Ionescu, jurnalist TVR cu peste 35 de ani de experiență în muzică, și Cristian Marica Rădoi, redactor – șef și music playlist manger al Radio România Cultural, membru al grupului World Music al UER” , precizează televiziunea publică.

Câştigător Eurovision România 2026. Marele anunţ, în jurul orei 22.45

Întrebată ce aduce nou finala Eurovision România 2026, față de anii precedenți, dar și al ce oră va fi desemnat reprezentantul țării pentru ultimul act de la Viena, vedeta a precizat că în jurul orei 22.45 vom afla cine a fost desemnat câștigător.

„Încă din semifinale interacțiunea cu publicul a fost una activă, iar la finală menținem acest trend prin apariția prezentatorilor în public și în backstage alături de susținători și fani. O noutate este transmiterea live în online, cu interpretare în limbajul semnelor.

Propunerea lui Dan Negru pentru TVR, în cazul Eurovision: „Aș trimite un artist comun, un româno-moldovean, un Cuza al Eurovisionului”

Show-ul de televiziune este în continuă evoluție. În acest spirit, TVR a mobilizat resurse de peste 200 de metri pătrați de ecrane led de înaltă rezoluție și peste 170 de aparate de iluminat inteligent. Studioul 3 al TVR a fost adaptat tehnic să permită utilizarea acestor resurse pentru obținerea unui show marca Eurovision 2026. Spectacolul finalei începe la ora 20.00 și se termină în jurul orei 22.45, când se va anunța câștigătorul Eurovision România 2026”, a spus Iuliana Marciuc pentru Libertatea.

Managerul de proiect al Selecției Naționale Eurovision 2026 a dezvăluit și cea mai poate vedea publicul în finala difuzată live de TVR, pe lângă prestațiile celor 12 artiști.

Andreea Bălan, show pe scena TVR în finala românească

„Interval act este show-ul Andreei Bălan, considerată una dintre artistele din România cu cel mai spectaculos show, reușește să îmbine într-un mod unic muzica, dansul și costumațiile elaborate într-un concept scenic complex. Pe lângă coregrafiile atent construite pentru fiecare piesă, Andreea Bălan și echipa sa de dansatori aduc pe scenă acrobații spectaculoase, momente care taie respirația și transformă fiecare apariție într-un show complex, comparabil cu producțiile internaționale. Schimbările frecvente de costume, varietatea stilurilor de dans abordate și atenția la detalii completează un concept artistic coerent și impresionant”, a adăugat Iuliana Marciuc.

Vedeta a vorbit și despre melodiile care sunt în finala Eurovision România 2026, dar și despre locul pe care speră să ajungă țara noastră în finala internațională de la Viena.

„Este o infuzie de tinerețe și mulțumim pentru încredere tuturor artiștilor și producătorilor muzicali, mulți dintre ei la început de drum. Piesele sunt foarte diverse, de la rock, la pop, la balade sau la ritmuri balcanice, toate cu sonorități moderne.

Evident că ne dorim calificarea în finală și întoarcerea acasă cu un loc care să ne onoreze, proporțional cu eforturile făcute de echipele tuturor artiștilor și ale televiziunii. Nu pot să spun decât că dorim să fim în top 10, dorim să găsim piesa care să aibă o formulă perfectă pentru Eurovision. Nu este ușor, pentru că sunt foarte multe amănunte. Este, într-adevăr un song contest, dar este și un show song contest. Trebuie să fie și spectacolul pe măsură.

A fost un drum lung și provocator pentru concurenți și pentru echipă. Tehnic și editorial am funcționat ceas și am urnit grozava mașinărie a TVR pentru cea mai mare producție live, cu cea mai mare miză. Mulțumiri speciale directorului de imagine Gabriel Enulescu, regizorului Aurel Badea și producătorilor Liana Damian, Vanda Liche și Aimee Dalbon”, a mai spus managerul de proiect al Selecției Naționale Eurovision 2026.

România speră la o clasare în top 10 în finala internațională de la Viena

Iuliana Marciuc și-a amintit și despre prima ei interacțiune cu Eurovisionul, afirmând că este plăcut surprinsă în fiecare an de modul în care defilează România pe scena internațională.

„Prima dată am fost la Eurovision în anul 2000, cu trupa Taxi la Stockholm. Pe atunci eram tânăr redactor la divertisment. Multe s-au schimbat de atunci atât în ceea ce privește show-ul, care a devenit din ce în ce mai important, cât și în diversitatea stilurilor muzicale de pe scena finalelor. Iar cea mai frumoasă amintire a mea este, în fiecare an, defilarea echipei reprezentanților României pe scena internațională. Eurovisionul este cea mai mare producție muzicală a televiziunilor publice din Europa și nu numai, iar spre mândria noastră aparține TVR-ului”, a încheiat Iuliana Marciuc.

Câştigător Eurovision România 2026: Ordinea de intrare a pieselor în finală

12 piese s-au calificat în cursa pentru a reprezenta România la Eurovision. 10 au fost alese de juriu, iar două au primit wild card în urma vizualizărilor pe You Tube. Ordinea în care vor intra în concurs la finala națională de pe 4 martie este următoarea:

Emy Alupei – „Tili Bom”
Robert Lukian – „Fire to the Lies”
Vanu – „Therapy Enemy”
Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”
Yguana – „Happy Birthday”
HVNDS – „Dor”
Antonio Pican – „Humans” (wild card public)
WRS – „All The Way” (wild card public)
Olivia Addams – „Croco”
Monica Odagiu – „Fereastră pentru un orb”
Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”
Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo

Cum va fi decis câștigătorul
Anul acesta câștigătorul va fi decis exclusiv de juriu. În anii precedenți, publicul avea, de asemenea, un cuvânt de spus și își putea vota preferații prin sms sau online.

Câştigător Eurovision România 2026. Din juriul care va decide cine va reprezenta România la Eurovision fac parte:

Andreea Bălan – interpretă (va avea și rol de invitat în finală)
Andrei Tudor – compozitor și muzician
Marius Dia – compozitor și producător
Cristian Tarcea (Monoir) – producător și compozitor
Elena Popa – jurnalistă și creator de conținut digital, solistă a trupei Yolo Band
Doru Ionescu – jurnalist TVR în domeniul muzical.
Cristian Marica Rădoi – redactor‑șef și music playlist manager la Radio România Cultural.

Când va avea loc Eurovision Song Contest
Câștigătorul va merge la Viena, acolo unde se va desfășura Eurovision Song Contest 2026. Este a 70-a ediție a concursului. Programul evenimentului este împărțit astfel:

Semifinala 1: 12 mai
Semifinala 2: 14 mai
Marea finală: 16 mai.
Anul acesta, Spania, Irlanda, Islanda, Țările de Jos și Slovenia au anunțat că nu vor participa la concurs, ca protest față de decizia EBU de a permite Israelului să intre în concurs, în contextul războiului din Fâșia Gaza. Ordinea de intrare a pieselor în finală
12 piese s-au calificat în cursa pentru a reprezenta România la Eurovision. 10 au fost alese de juriu, iar două au primit wild card în urma vizualizărilor pe You Tube. Ordinea în care vor intra în concurs la finala națională de pe 4 martie este următoarea:

Emy Alupei – „Tili Bom”
Robert Lukian – „Fire to the Lies”
Vanu – „Therapy Enemy”
Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”
Yguana – „Happy Birthday”
HVNDS – „Dor”
Antonio Pican – „Humans” (wild card public)
WRS – „All The Way” (wild card public)
Olivia Addams – „Croco”
Monica Odagiu – „Fereastră pentru un orb”
Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”
Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo
Cum va fi decis câștigătorul
Anul acesta câștigătorul va fi decis exclusiv de juriu. În anii precedenți, publicul avea, de asemenea, un cuvânt de spus și își putea vota preferații prin sms sau online.

Din juriul care va decide cine va reprezenta România la Eurovision fac parte:

Anul acesta, Spania, Irlanda, Islanda, Țările de Jos și Slovenia au anunțat că nu vor participa la concurs, ca protest față de decizia  EBU de a permite Israelului să intre în concurs, în contextul războiului din Fâșia Gaza.

Ordinea de intrare a pieselor în finală

  1. Emy Alupei – „Tili Bom”
  2. Robert Lukian – „Fire to the Lies”
  3. Vanu – „Therapy Enemy”
  4.  Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”
  5. Yguana – „Happy Birthday”
  6. HVNDS – „Dor”
  7. Antonio Pican – „Humans” (wild card public)
  8. WRS – „All The Way” (wild card public)
  9. Olivia Addams – „Croco”
  10. Monica Odagiu – „Fereastră pentru un orb”
  11. Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”
  12. Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo

  • Andreea Bălan – interpretă (va avea și rol de invitat în finală)
  • Andrei Tudor – compozitor și muzician
  • Marius Dia – compozitor și producător
  • Cristian Tarcea (Monoir) – producător și compozitor
  • Elena Popa – jurnalistă și creator de conținut digital, solistă a trupei Yolo Band
  • Doru Ionescu – jurnalist TVR  în domeniul muzical.
  • Cristian Marica Rădoi – redactor‑șef și music playlist manager la Radio România Cultural.

  • Semifinala 1: 12 mai
  • Semifinala 2: 14 mai
  • Marea finală: 16 mai.