Lucrări spectaculoase la barajul Vidraru, a fost mobilizat inclusiv un elicopter. Când se va umple din nou lacul

Lucrările la barajul Vidraru sunt aproape de final. Hidroelectrica anunță că în prezent se lucrează la montarea grătarului aflat foarte jos, fapt pentru care a fost necesară intervenția unui elicopter.
Loredana Brumă
05 mart. 2026, 09:02
Lucrări spectaculoase la barajul Vidraru, a fost mobilizat inclusiv un elicopter. Când se va umple din nou lacul

Lucrări spectaculoase la barajul Vidraru. Hidroelectrica se apropie de finalizarea unor lucrări importante la Barajul Vidraru. Pentru realizarea intervențiilor, lacul de acumulare a fost golit aproape complet.

Lucrări spectaculoase la barajul Vidraru. Anunțul Hidroelectrica

“Lucrările din cadrul proiectului de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru continuă într-un ritm susținut În aceste zile, în zona prizei de apă a barajului Vidraru, se desfășoară montajul panourilor grătarului des, un element esențial pentru protecția instalațiilor hidrotehnice ale centralei. Din cauza accesului dificil în această zonă, transportul și poziționarea panourilor se realizează cu ajutorul unui elicopter, o operațiune complexă care necesită coordonare precisă și respectarea strictă a condițiilor de siguranță.

Intervențiile sunt realizate într-o fereastră tehnologică limitată, corelată cu programul de golire și reumplere a lacului Vidraru. Respectarea acestui program este esențială pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor și pentru menținerea graficului general de execuție.

Proiectul de retehnologizare de la Vidraru reprezintă una dintre cele mai importante investiții în modernizarea infrastructurii hidroenergetice din România, contribuind la consolidarea securității energetice”, au anunțat reprezentanții Hidroelectrica pe rețelele de socializare.

Procesul de golire a lacului, început în vara anului trecut, este aproape finalizat. Reumplerea lacului este programată să înceapă în aprilie 2026, imediat după încheierea lucrărilor la baraj.

“Procesul de reumplere a lacului de acumulare Vidraru este programat să înceapă în luna aprilie 2026, imediat după finalizarea lucrărilor asupra unităților tehnice de la baraj, care necesită menținerea lacului la un nivel scăzut.Durata efectivă a acestui proces depinde în mod direct de regimul hidrologic și de condițiile de hidraulicitate care se vor înregistra pe parcursul anului 2026.

Estimarea actuală este ca in conditiile unei hidraulicitati de 80% din media multianuala, nivelul minim de exploatare al lacului să fie atins în jurul lunii octombrie 2026. Asa cum am mentionat anterior, umplerea lacului va fi direct influențata  de evoluția debitelor și a precipitațiilor din bazinul hidrografic al râului Argeș”, au transmis reprezentanții Hidroelectrica, potrivit ECONOMICA.NET.  

Reamintim că lucrările de retehnologizare a hidrocentralei Vidraru au început în noiembrie 2024.

DailyBusiness
NU mai ai voie să te plimbi cu TROTINETA în parc! Primăria cere blocarea lor completă
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Frații Pavăl, cei mai bogați investitori din fotbalul românesc, la un pas de a da lovitura în sectorul dezvoltărilor imobiliare. Orașul în care vor să construiască un turn de 160 de metri
Capital.ro
Încep plățile pentru alocații și indemnizații în luna septembrie. Calendarul anunțat de ANPIS
Playtech.ro
Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă din case din cauza lupilor. Animalele umblă în haită pe străzi
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, s-a stins din viață la 90 de ani
iamsport.ro
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
MediaFlux
Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile în 2027. Anunțul zilei: Nici nu se poate negocia așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor