Nicuşor Dan a răspuns că nu numai că va face o analiză personală a acestor propuneri, dar că a realizat deja o analiză foarte amplă, pregătindu-se pentru acest moment:
„M-am văzut cu zeci de procurori, pe o perioadă de zeci de ore, în care am încercat să înțeleg ce părere au unii despre alții, cine sunt vârfurile manageriale în această profesie, pentru ca, în momentul în care procedura desfășurată de Ministerul Justiției ajunge la mine, să pot lua o decizie informată.”
Președintele a subliniat că această analiză profundă difera foarte mult de speculațiile din social media: „Sunt în complet dezacord cu ce se spune pe rețele despre oamenii care au participat la concurs, fie au fost selectați.”
Nicuşor Dan: „România va avea un buget în luna martie, o spun cu toată responsabilitatea”
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat nominalizările pentru conducerile marilor parchete. Propunerile merg la CSM și, ulterior, sunt înaintate, pentru nominalizare, președintelui Nicușor Dan.
Ministerul Justiţiei a publicat luni, pe pagina de internet, rezultatele selecţiei după cele patru zile de interviuri pentru desemnarea şefilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Astfel, Radu Marinescu a propus, printre alţii, în funcţia de procuror general pe Cristina Chiriac şi ca adjunct pe Marius Voineag, la La DNA, l-a propus ca şef pe Ioan-Viorel Cerbu, iar la DIICOT pe procurorul Codrin-Horaţiu Miron în funcţia de procuror şef, iar unul dintre cei doi adjuncţi a fost propus procurorul general al României Alex Florenţa.
Ministrul Radu Marinescu va înainta propunerile motivate Secţiei pentru procurori a CSM, pentru emiterea avizului consultativ. Ulterior, aceste propuneri vor fi trimise preşedintelui Nicuşor Dan, care va lua decizia finală. Şeful statului a spus, întrebat ce crede despre cei care s-au înscris pentru funcţiile de conducere, că sunt, printre ei, „oameni foarte interesanţi” şi s-a arătat ”optimist” că aceştia vor dinamiza activitatea parchetelor.