Sorin Grindeanu anunţă că PSD va decide duminică, în şedinţa de partid, dacă votează bugetul. Preşedintele social-democrat anunţă „liniile roşii”: „Noi venim cu amendamente care pot să fie votate sau nu, fără negocieri”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că social-democrații vor decide duminică dacă vor vota proiectul de buget în Parlament sau dacă vor depune amendamente, precizând că eventualele propuneri ale partidului nu vor face obiectul unor negocieri politice. Declarațiile au fost făcute după ședința plenului reunit al Parlamentului în care a fost aprobată solicitarea Statelor Unite privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României.
George Russo
11 mart. 2026, 20:35
Sorin Grindeanu anunţă că PSD va decide duminică, în şedinţa de partid, dacă votează bugetul. Preşedintele social-democrat anunţă

Potrivit liderului social-democrat, decizia finală privind poziția PSD în privința bugetului urmează să fie stabilită într-o ședință a conducerii partidului programată pentru duminică. Atunci va fi analizată atât varianta susținerii proiectului de buget, cât și posibilitatea depunerii unor amendamente în numele grupurilor parlamentare ale PSD.

„Duminică, aşa cum am spus, vom hotărî acţiunile noastre pentru săptămâna viitoare, când, în mod normal, vom avea dezbaterile în Parlament şi vom avea votul final pe buget. Duminică vom hotărî dacă vom vota bugetul sau nu şi dacă vom depune amendamente noi, ca şi grup”, a spus Grindeanu, după plenul reunit în care a fost aprobată cererea SUA privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României.

Întrebat dacă a luat deja o decizie personală în privința votului, liderul PSD a afirmat că are o idee despre cum ar putea vota, dar consideră că este prea devreme pentru o decizie finală.

„M-am gândit, da, am o idee, dar e prea devreme. Azi e miercuri, până duminică se mai pot întâmpla lucruri, hai să aşteptăm”, a spus acesta.

Sorin Grindeanu a precizat că, în cazul în care social-democrații vor depune amendamente la proiectul de buget, acestea nu vor fi negociate cu alte partide, inclusiv cu formațiunile din opoziție. Potrivit acestuia, propunerile PSD vor viza teme sociale și vor fi prezentate parlamentarilor fără condiții sau negocieri politice.

Citeşte şi: Solicitarea SUA privind dislocarea de echipament şi forţe SUA pe teritoriul României a fost votată de 272 de parlamentari. 18 au votat împotrivă, 5 s-au abținut. În zgomot de vuvuzele, partidele din Opoziție s-au opus intrării în România a capabilităților cu caracter defensiv

„Nu, nu vom face acest lucru. Noi venim cu amendamente care pot să fie votate, sau nu, fără negocieri. Adică nu vreau să negociez creşterea indemnizaţiilor pentru copiii cu dizabilităţi, sau eliminarea CASS-ului pentru mame, sau eliminarea CASS-ului pentru veteranii de război, sau pentru personalul monahal, sau pentru deţinuţii politici. Să negociez cu ce? Astea sunt lucruri care pot să fie votate, sau nu. Dacă vom depune acest amendament, va fi fără negocieri. Eu o să apelez la buna credinţă a parlamentarilor. Nu vor ezista niciun fel de negocieri politice”, a adăugat preşedintele  social-democrat.

Întrebat despre posibilitatea apariției unei crize politice în cazul în care PSD ar decide să nu mai rămână în coaliția de guvernare, Grindeanu a declarat că o astfel de discuție este prematură.

„Haideţi, mai avem mult până atunci”, a încheiat Grindeanu.

Citeşte şi: Florin Manole critică bugetul pentru 2026: „Pachetul de asistență socială este mai mic cu un miliard de lei”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Cristi Manea, replică explozivă pentru Victor Piţurcă, omul care l-a debutat în echipa naţională: „Nu a fost în pielea mea! El nu ştie prin ce-am trecut, alţii s-ar fi retras în locul meu!”
Capital.ro
Prețuri carburanți sâmbătă, 2 mai. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât trebuie să plătască șoferii
Playtech.ro
Top 10 cele mai bogate țări din lume surprinde. Nici urmă de SUA sau Germania, ce se ia în calcul pentru a fi pe listă
Adevarul
Ce vom afla din desecretizarea celor 5.000 de dosare despre anii '90. Miza declasificării a 100 de metri de istorie a României
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Plutonier-adjunct șef Ioniță Constantin, din cadrul ISU Ialomița, s-a stins din viață în mod fulgerător: „Adio, dragul nostru camarad”
iamsport.ro
Victor Pițurcă ”a călcat pe bec” și a plătit scump: ”Eu l-am înjurat”
MediaFlux
Incendiu La Cocoșatu! Arde restaurantul recunoscut pentru cei mai buni mici
stirilekanald.ro
De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR