Liviu Vârciu a comentat întreaga situație cu mult umor. El a povestit că, atunci când a auzit întâmplarea relatată, când toți trei încercau să își croiască un drum în lumea showbizului, l-a cuprins melancolia.
Citește și: Liviu Vârciu, „obligat” de soția lui să meargă în vacanță: „Răcit, terminat, dar suntem la căldură”
„Să-ți pun puțin muzica mai încet, că mă luase melancolia. Dar după Lucian, că eu de fapt cu el voiam, înțelegi? Dar, din păcate, se băga Andreea între noi. Dar eu, de fapt, îl așteptam pe el să vină de la facultate. Da, noi am copilărit cumva împreună. Nu știu dacă am povestit în podcast că a fost my driver.
Eu am vrut să-l ajut pentru că l-am văzut așa amărât. Nu avea cine știe ce și aspira foarte mult la Andreea Bănică, care nu prea era de nasul lui, pentru că era un pic mai urâțel. Era urâțel, nu înțelegi? Nu era chiar chipeș. Și l-am ajutat și i-am pus numărul pe casetă, numărul de telefon ca să-l impresarieze, să fie manager. Și de acolo a izbucnit totul și a fost foarte, foarte apreciat.
Noi am stat toți într-o garsonieră, adică foarte mulți în garsoniera aia, pentru că nu aveam bani. Când am venit la București, îi mulțumesc pentru că m-a ținut în garsonieră, nu mi-a luat bani, ceea ce nu prea e din caracterul lui, că el ia bani la orice.
Atunci nu mi-a luat și, din respect față de el, Andreei îi era frig și eu mai suiam în pat și mă mai încălzeam un pic ca să nu dăm drumul la căldură, pentru că eram săraci. Făceam economie, cum s-ar spune. Îi întorceam favoruri pentru că am fost lăsat să dorm în garsonieră”, a declarat Liviu Vârciu pentru Spynews.ro.