Mesaje Ro-alert pentru populație din cauza unor resturi de drone căzute în România: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”

Persoanele aflate în județul Tulcea, zona de graniță cu Ucraina, au primit vineri dimineața, în jurul orei 10:05, un mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Potrivit Ministerului Apărării, este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche. Ulterior, populația din nordul județului Tulcea a primit, vineri, în jurul orei 11:20, un al doilea mesaj de alertă extremă.
Alina Andrei
13 mart. 2026, 11:03
Mesaje Ro-alert pentru populație din cauza unor resturi de drone căzute în România: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”

Resturi de drone provenite din războiul din Ucraina ar fi căzut vineri pe terioriul României, anunță Ministerul Apărării.

”Vineri, 13 martie, sistemele radar ale MApN au detectat, în jurul orei 10.00, ținte aeriene la nord de județul Tulcea (zona Chilia Veche-Vâlcove).

Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, iar două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian.

La ora 10.05 a fost emis mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată.
Din datele existente până la această oră, este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche. Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operațiune de căutare”, a transmis MApN.

Mesaj Ro-alert pentru populație în Tulcea din cauza războiului din Ucraina. În mesajul de alertă extremă, tulcenii sunt informați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar autoritățile le recomandă să-și păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.

Citește și: Sancțiunile SUA pentru achiziția de petrol rusesc pe cale maritimă, suspendate timp de 30 de zile

”În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, se specifică în mesajul RO-ALERT.

Ulterior, a venit și al doilea mesaj Ro-ALERT care anunță că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar populația este îndemnată să se adăpostească în locuri sigure.

‘Până în acest moment, în dispeceratul ISU Delta Tulcea au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgență 112, prin care se solicitau informații suplimentare cu privire la mesajul RO-ALERT (primul transmis vineri dimineața – n.r.)’, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.

Instituția recomandă cetățenilor să respecte recomandările transmise și să apeleze numărul unic 112 dacă observă potențiale situații de urgență.

Conform unui comunicat al MApN, vineri, în jurul orei 11:55, din Baza 57 Aeriană ‘Mihail Kogălniceanu’ au fost ridicate două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită.

Alerta aeriană a încetat în jurul orei 12:50.

În prezent, echipe de căutare intervin în teren pentru a identifica eventuale elemente de aeronavă fără pilot în zonele vizate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Claudia Pătrășcanu, declarație emoționantă despre viața alături de băieții ei: „Copilăria lor ...”
Fanatik.ro
Gigi Nețoiu, amendat de instituția cu care și Gigi Becali a avut probleme. Ce au descoperit inspectorii la ferma de 6 milioane de euro
Capital.ro
Anii petrecuți în concediu pentru creșterea copilului contează la pensie? Ce prevede regimul acestei perioade
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Horoscop 6 octombrie 2026. Ziua în care se poate schimba totul dintr-un singur telefon! Trei zodii au noroc la bani, iar altele primesc răspunsul pe care îl așteptau
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte