INS: Salariul mediu net a scăzut la 5.518 lei în ianuarie 2026. Pensia medie lunară a urcat la 2.957 de lei

Salariul mediu net a coborât în ianuarie 2026 la 5.518 lei, în scădere cu aproape 400 de lei față de decembrie, potrivit INS, în timp ce pensia medie lunară a urcat ușor, la 2.957 de lei, pe fondul unui număr de pensionari care se apropie de 5 milioane.
Andrei Ene
13 mart. 2026, 11:48
INS: Salariul mediu net a scăzut la 5.518 lei în ianuarie 2026. Pensia medie lunară a urcat la 2.957 de lei

Institutului Naţional de Statistică (INS) transmite că salariul mediu net a ajuns în luna ianuarie 2026 la 5.518 lei, în scădere cu 396 de lei (-6,7%) față de luna decembrie 2025.

INS: Salariul mediu net a scăzut la 5.518 lei în ianuarie 2026

Cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în următoarele activități: programare şi activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei (12.801 lei), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.167 lei).

Cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (2.871 lei) şi în activităţi de asistenţă socială, fără cazare (2.948 lei).

Citește și : Cât timp primesc copiii pensie de urmaș și cum se calculează aceasta

„În luna ianuarie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9.220 lei, cu 648 lei (-6,6%) mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025. Câştigul salarial mediu net a fost 5.518 lei, în scădere cu 396 lei (-6,7%) faţă de luna decembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de programare şi activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei (12.801 lei) şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.167 lei), iar cele mai mici în alte activităţi de servicii (2.871 lei) şi în activităţi de asistenţă socială, fără cazare (2.948 lei)”, arată datele INS.

Comparativ cu ianuarie 2025, câștigul salarial mediu net a crescut cu 3,6%.

Indicele câştigului salarial real a fost 94,5% în luna ianuarie 2026 faţă de luna ianuarie 2025. Indicele câştigului salarial real a fost 92,5% în luna ianuarie 2026 faţă de luna decembrie 2025. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 236,6%, cu 19,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei, precizează INS.

Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%. Sunt aproape 5 milioane de pensionari în România

Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5% în al patrulea trimestru din 2025, față de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari a crescut la 4,927 milioane, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Pensia medie lunară, luând în calcul sumele brute plătite de casele de pensii pentru toate categoriile de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc. a fost de 2.957 de lei. Indicele pensiei medii reale calculat, ca raport între indicele pensiei nominale nete și indicele prețurilor de consum, a fost de 97,8%.

Numărul mediu de pensionari, de 4,927 milioane de persoane, este în creștere cu 6.000 față de al treilea trimestru al anului trecut. Dintre aceștia, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,578 milioane, în creștere cu 9.000 față de trimestrul precedent.

Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut față de trimestrul precedent, cu 0,5% și, respectiv, cu 0,1%.

Comparativ cu trimestrul 4 al anului precedent (2024), numărul mediu de pensionari a crescut cu 3.000 de persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a urcat cu 17.000 de persoane.

Pensia medie lunară și pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut, comparativ cu același trimestru din 2024, cu 2%, respectiv cu 0,8%.

INS menționează că pensionarii de asigurări sociale de stat dețin ponderea majoritară (92,9%) în numărul total de pensionari de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă este preponderent (80,5%), urmați de beneficiarii pensiilor de urmaș cu o pondere de 9,6% și de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,2%.

Pensionarii de asigurări sociale cu pensii pentru limită de vârstă (1,786 milioane bărbați și 2,178 milioane femei) sunt în număr majoritar pensionari cu stagiu complet de cotizare, 1,434 milioane bărbați (80,3% din totalul bărbaților pensionari pentru limită de vârstă), respectiv 1,745 milioane femei (80,1% din totalul femeilor pensionare pentru limită de vârstă).

Citește și : Domeniile care aduc cele mai mici salarii după absolvirea unei facultăți

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București și în județul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariați în județul Vaslui.

Pensia medie brută de asigurări sociale de stat a fost de 2.818 lei, iar pensia medie nominală netă a fost 2.698 lei. Pensia medie nominală netă pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare a reprezentat 57,8% din câștigul salarial mediu net (60,2% în trimestrul precedent).

În schimb, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă fiind de 1.340 de lei (2.230 lei în județul Botoșani, 2.270 lei în județul Vrancea și 2.279 lei în județul Giurgiu față de 3.570 lei în municipiul București, 3.503 lei în județul Hunedoara și 3.327 lei în județul Brașov).

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Dezvăluiri tari din Giulești. „Drăghia ajunsese șoferul lui Săpunaru, nu fotbalistul Rapidului”. Exclusiv
Capital.ro
Restanțe la bloc. Românii care rămân în urmă la întreținere nu pot fi penalizați automat. Care e perioada de grație
Playtech.ro
Cât vor primi în mână românii plătiți cu salariul minim după 1 iulie 2026. Suma exactă după creșterea la 4.325 lei brut
Adevarul
Chipul unui grec condamnat la 8 ani de pușcărie apare într-un mozaic de la Mitropolia din Iași, alături de Patriarhul Daniel
wowbiz.ro
Povestea cutremurătoare a tânărului de 22 de ani care și-a găsit sfârșitul la Piața Unirii: „M-am gândit la părinții care vor fi sunați”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Anunțul făcut de trupa Holograf despre înmormântarea lui Iulian Vrabete. Ce se va întâmpla cu trupul artistului
iamsport.ro
Uluitor! Un arbitru de Liga 1 ar fi luat mită un portbagaj de piese auto: 'Nu prețul era problema'
MediaFlux
Încă o rachetă lansată din Iran a fost distrusă de NATO în spațiul aerian din Turcia. Al treilea dispozitiv deja, anunță Ankara
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj