„Choke me”, piesa cu care Alexandra Căpitănescu a câștigat finala Eurovision România 2026, a fost aspru criticată. Presa din străinătate a vorbit despre cum comunitatea internațională a notat că piesa „glorifică strangularea și se joacă cu viața tinerelor”.
Unele persoane au spus că piesa ar trebui descalificată din semifinala internațională a Eurovision 2026, care se ține în Austria, la Viena.
Altele au spus că versurile ar trebui înlocuit, pentru că fac aluzie la o practică sexuală periculoasă și anume asfixierea în timpul actului sexual.
Alexandra Căpitănescu a venit cu un răspuns clar și a explicat cum versurile sunt o metaforă pentru cu totul altceva decât ceea ce s-a înțeles.
„Am văzut reacțiile din jurul piesei «Choke Me» și vreau să spun ce înseamnă această melodie pentru mine. Respect fiecare opinie, dar cred profund și în libertatea de a exprima emoții complexe prin artă. Am o responsabilitate față de fanii care îmi ascultă muzica, vin la concertele mele sau mă urmăresc pe rețelele de socializare.
«Choke Me» este o metaforă despre presiunea pe care uneori ne-o punem singuri asupra noastră. Vorbește despre temeri interioare, îndoială de sine și sentimentul de a fi sufocat emoțional de propriile așteptări”, a explicat tânăra artistă.
Alexandra Căpitănescu a explicat că versurile reprezintă o metaforă și nu au fost gândite pentru a reprezenta ceva sexual. Ea și-a exprimat sentimentele prin artă, folosind un limbaj metaforic.
Artista a spus că versurile sunt despre recâștigarea controlului asupra anxietății și a emoțiilor care parcă te sufocă.
„Nu a fost niciodată gândită să reprezinte ceva sexual. Ca autor de cântece folosesc adesea simboluri pentru a da formă unor sentimente care sunt greu de explicat direct. Această piesă vorbește despre greutatea unor lupte emoționale și despre drumul parcurs pentru a-ți recâștiga vocea și autonomia.
Muzica este modul prin care eu procesez emoțiile complicate pe care le am și încerc să-mi înțeleg lumea interioară. Când încetez să mai pun presiune pe mine, îmi ating potențialul maxim. Versurile sunt despre recâștigarea controlului asupra anxietății și a emoțiilor care te sufocă.
Sunt recunoscătoare tuturor celor care îmi ascultă muzica și interacționează cu ea cu bună-credință. Vă mulțumesc că ascultați”, a scris Alexandra Căpitănescu pe internet, în engleză, pentru ca publicul internațional să înțeleagă mesajul.
Citește și: A câștigat Vocea României, iar acum va reprezenta țara la Eurovision 2026. Cine este Alexandra Căpitănescu, tânăra care merge la Viena cu piesa „Choke Me”