Un nou tip de înșelătorie telefonică a fost raportat, în luna februarie, în care infractorii se dau drept reprezentanți de la Protecția Consumatorilor din Germania.
Scopul acestora este de a obține datele personale ale victimelor sau să le determine pe acestea să confirme informații deja deținute.
Potrivit unui comunicat oficial emis de organizație, escrocii susțin că există o breșă de securitate în sistemele de gestionare a datelor și se oferă să „șteargă” informațiile compromise.
„Acest lucru nu este adevărat! Niciun reprezentant al Centrului pentru Protecția Consumatorilor nu va suna neanunțat și nici nu are capacitatea de a șterge date din breșele de securitate”, avertizează instituția.
„În cel mai grav scenariu, apelul poate fi montat astfel încât răspunsul afirmativ să fie folosit pentru a semna un contract fraudulos”, a explicat Verbraucherzentrale.
Ulterior, persoanele sunate pot primi facturi pentru servicii pe care nu le-au solicitat: „Dacă nu ați fost de acord în mod conștient cu privire la niciun contract, nu trebuie să plătiți nicio creanță care decurge dintr-un astfel de apel”.
Escrocii sună la numere necunoscute și pun întrebări generale, spune avocata Nicoline Schuleit, care a rezolvat un caz de acest fel.
„Mă auziți?” sau „Sunteți proprietar de locuință?” sunt unele dintre cele mai frecvent folosite expresii din conversație. În timpul apelului nu se menționează niciunui contract. Escrocii își propun doar să obțină un răspuns, pe care ulterior îl editează.
Dacă persoanele răspund cu „da”, este suficient pentru ca escrocii să construiască un contract pe baza înregistrării apelului.
Potrivit avocatei, întrebări preînregistrate pecum „Ați dori să cumpărați această mașină la prețul de X?” sunt pur și simplu adăugate la răspunsul „Da”.