Pericol de explozie a prețurilor la gaze pentru populație, din aprilie. Nu sunt suficiente gaze românești pentru consumul curent al populației

Pericol de explozie a prețurilor la gaze pentru populație. Ministerul Energiei pregateste o noua lege prin care sa modifice noua schema de reglementare a tarifelor care ar fi trebuit sa intre in vigoare de la 1 aprilie. Când s-au făcut alocările de gaze din producția internă, s-a observat că alocarea pentru aprilie nu acoperă nici pe departe consumul estimat al populației.
Alina Andrei
20 mart. 2026, 12:33
Pericol de explozie a prețurilor la gaze pentru populație, din aprilie. Nu sunt suficiente gaze românești pentru consumul curent al populației
Alocările de gaze din producția internă nu acoperă nici pe departe consumul estimat al populației

Pericol de explozie a prețurilor la gaze pentru populație, din aprilie. De la începutul lunii viitoare ar urma să intre în vigoare noul mecanism de preț reglementat, sau administrat, la gazele naturale pentru populație, acea “măsură unică la nivel european” adoptată prin OUG, prin care, de la 1 aprilie, moment la care se va desființa prețul maxim plafonat de 0,31 lei/kWh se gaz, și va institui un mecansim de preț reglementat pentru clienții casnici, timp de un an, prin care prețul să nu crească.

Sistemul este foarte apropiat de modalitatea în care este stabilit acum prețul, marea diferență pentru clienții casnici fiind de fapt eliminarea plafonului maxim de preț de 0,31 lei/kWh, cu dorința autorităților ca prețul final din factură să nu depășească 0,31 lei, scrie Economica.net.

Citește și: Sorin Grindeanu cere Guvernului să ia măsuri pentru reducerea impactului creșterii prețului carburanților în România

 

Pericol de explozie a prețurilor la gaze pentru populație, din aprilie. Alocările de gaze din producția internă nu acoperă nici pe departe consumul estimat al populației

Potrivit mai multor surse, când s-au făccut alocările de gaze din producția internă, cele pe care Petrom și Romgaz trebuie să le vândă la preț mic pentru ca prețul populației să nu crească, s-a observat că alocarea pentru aprilie nu acoperă nici pe departe consumul estimat al populației.

Citește și: Prețuri record la carburanți 20 martie 2026. Benzina a trecut de 9 lei în toată țara, motorina se duce spre 11 lei! Cea mai mare scumpire de la începutul războiului din Iran

Gazele românești ieftine, la 110 lei/MWh, ar asigura doar undeva la 40% din consumul curent al populației și CET-urilor estimat pentru luna aprilie. Prin urmare, dacă situația rămâne așa, furnizorii de gaze ar trebui să cumpere din piață gazele care lipsesc, la prețul pieței. Or, în condițiile în care acum prețurile la gaze au explodat ca urmare a situației din Orientul Milociu, prețul final pentru populație ar crește masiv în aprilie – adică exact ce a vrut Guvenul să evite.

Potrivit unor surse citate de Economica.net, Ministerul Energiei pregătește o modificare legislativă ce ar urma să modifice OUG-ul adoptat acum două săptămâni.