Daniela Ploia, găsită leșinată pe stradă. Interpreta de muzică populară ar fi suferit un AVC

Interpreta de muzică populară Daniela Ploia ar fi suferit un accident vascular cerebral (AVC), chiar în timp ce își plimba cățelul. Care este starea sa în aceste momente.
Bianca Bocioacă
23 mart. 2026, 08:55
Daniela Ploia, găsită leșinată pe stradă. Interpreta de muzică populară ar fi suferit un AVC
Daniela Ploia ar fi suferit un AVC

Incidentul s-ar fi petrecut vineri, când Daniela Ploia a fost găsită inconștientă pe stradă de trecători. Aceștia au alertat autoritățile, iar cântăreața a fost transportată la o clinică din Timișoara, pentru îngrijiri medicale.

„A fost găsită leșinată, vineri, fiind adusă la spital. Acum, din fericire, starea ei este stabilă”, au declarat surse apropiate cazului, potrivit igj.ro.

Citește și: Silvana Rîciu a răbufnit după ce s-a spus că a murit: „Trăiesc. Sunt bine. Incredibil unde pot ajunge toți nebunii”

Problemele se țin lanț de Daniela Ploia

Veste vine după o perioadă tumultoasă pentru artistă. De-a lungul anilor, artista, care este și asistent medical, s-a confruntat cu numeroase provocări, atât pe plan personal, cât și profesional.

Aceasta a dezvăluit că a fost victima unui episod de hârțuire din partea unui medic psiholog, situație care ar fi afectat-o profund. Apropiații spun că stresul acumulat ar fi contribuit la starea sa de sănătate.

Chiar dacă nu există un diagnostic oficial confirmat public până acum, suspiciunea de AVC ridică semne de întrebare serioase. Medicii atrag atenția că astfel de episoade pot apărea brusc și necesită intervenție rapidă pentru a preveni complicațiile.

Fanii artistei speră acum într-o recuperare rapidă și completă a cântăreței, care a reușit de-a lungul timpului să cucerească inimile publicului cu vocea, dar și cu povestea sa.

Citește și: Momente emoționante pentru familia Sterp: David a fost binecuvântat! De ce au ales părinții să nu-și boteze fiul: „Așa cum este scris în Biblie”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Curtea de Conturi a făcut prăpăd la Federația Română de Taekwondo! Unde s-au evaporat banii de la Agenția Națională pentru Sport
Capital.ro
Google Assistant dispare de pe telefoane și nu numai. Utilizatorii vor fi mutați obligatoriu la Gemini
Playtech.ro
Stagiul de cotizare pentru femei crește din august 2026. Cine trebuie să aibă mai mulți ani de contribuții
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Încă un război în Ucraina. Rusia are un plan care vizează orașe îndepărtate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România